Hoţii au furat caloriferele din fontă de la Spitalul Slănic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lăsat în conservare de autorităţi, Spitalul Orăşenesc Slănic a intrat în atenţia hoţilor de fier vechi care au sesizat imediat potenţialul, calorifele din fontă din unitatea medicală

Oprirea în trafic a unei autoutilitare de către poliţiştii din Slănic le-a furnizat acestora o adevărată surpriză. În maşină, aceştia au găsit cinci caloriferele din fontă, despre care şoferul le-a spus că provin de la spitalul din oraş, aflat în conservare, dar pentru care nu are documente de provenienţă.

Conducătorul auto a explicat prezenţa caloriferelor prin faptul că într-o clădire a spitalului funcţionează o societate comercială din Ploieşti, iar el a spus că transportă repectivele bunuri la solicitarea unui angajat al societăţii respective, către un imobil al acestuia, situat în comuna Măgurele, judeţul Prahova, fără a cunoaşte situaţia juridică a acestora.

Cele cinci calorifere proveneau din fosta spălătorie a spitalui, clădire aflată în proprietatea Consiliului Local Slănic, pentru care societatea comercială respectivă a făcut primele demersuri în vederea închirierii şi acestui spaţiu, dar la acest moment nu există un contract în acest sens.
 
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru furt.

Vă mai recomandăm

Jaf la polul sărăciei. Depozitul cu alimente de la Uniunea Europeană a fost „curăţat” de hoţi la Vaslui în toiul nopţii

Spărgători de maşini prinşi în trafic după ce au încercat să scape de pradă
 

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?