Cocaină şi drogul violului la festivalurile de muzică electronică din Buşteni şi Comarnic. 36 de tineri prinşi cu stupefiante la cele două petreceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre participanţii la festivalurile de pe Valea Prahovei avea inclusiv un pistol la el FOTO Arhivă

Aproximativ două mii de persoane au participat la cele două festivaluri, organizate weekendul trecut, la Buşteni şi Comarnic, iar 36 dintre acestea au fost prinse cu droguri de către poliţiştii care au făcut razie printre petrecăreţi.

Cei 36 de consumatori de droguri aveau la ei inclusiv cocaină, dar şi un pistol, a anunţat Biroul de Presă al Poliţiei Prahova, într-un comunicat.

”În cele trei seri de desfăşurare a evenimentelor, poliţiştii brigăzii au depistat, în incinta de desfăşurare a festivalului din Buşteni, 36 de persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 37 de  ani (dintre care 25 de bărbaţi şi 11 femei), care ar fi deţinut diferite cantităţi de droguri”, a precizat sursa citată.

Au fost confiscate, în total, aproximativ 25 de grame cannabis, 8 joint-uri, 4 grame de cocaină, 5 grame de amfetamină, 2 capsule de MDMA, 5 grame de MDMA cristal, 8 grame de ketamină, 10 mililitri GHB (drogul violului n.r.), 4 grindere, dar şi un pistol neletal supus autorizării.

”În cauză, au fost întocmite acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu şi deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării”, a transmis Poliţia Prahova.

Vă recomandăm şi:

Droguri la festivalul rock de la Râşnov. Cu ce erau „înarmaţi” doi tineri care doreau să profite de pe urma evenimentului

Doi polonezi au vrut să ducă droguri la Untold. Au fost depistaţi la graniţă cu substanţe interzise asupra lor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul