Care e cauza surpării de la Slănic Prahova. Locatarii blocurilor nu pot reveni în case

0
Publicat:

Potrivit raportului preliminar, autoritățile au o primă concluzie cu privire la surparea care a intervenit la Slănic Prahova.

 Infiltrațiile de apă din sol ar fi principala cauză pentru care s-a surpat strada 23 August din oraşul prahovean Slănic, potrivit unui raport preliminar, scrie libertatea.ro.

„În momentul de față, ne confruntăm cu fenomene de tasare care afectează și blocurile. Nu știm cât vor avansa, nu știm daca erau înaintea surpării sau au apărut pe parcurs, dar blocurile evacuate nu pot fi repopulate în momentul de față”, a spus prefectul de Prahova, Emil Drăgănescu, la finalul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Joi, 25 aprilie 2024, o porţiune din carosabilul străzii 23 August din oraşul Slănic s-a prăbuşit, formându-se un crater de doi metri, care acum este mai adânc.

Până acum 42 de persoane au fost evacuate din imobilele aflate în proximitate. Două familii au fost adăpostite la pensiuni din localitate, cu care autorităţile publice locale au încheiat un protocol.

Măsurătorile și cercetările vor continua timp de câteva zile.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie