Bărbat arestat după ce și-a agresat sexual și fizic fiica de 11 ani. Fratele mai mic al copilei și mama lor acuză și ei violențe

0
0
Publicat:

Polițiștii prahoveni au arestat un bărbat de 34 de ani, acuzat de agresiune sexuală şi violenţă în familie, ambele în formă continuată. Victime sunt copiii săi şi fosta soţie.

Numărul victimelor minore ale abuzurilor sexuale este ridicat în România. FOTO Shutterstock

Poliţiştii au efectuat în acest dosar trei percheziţii în municipiul Ploieşti şi în oraşul Urlaţi, potrivit datelor comunicate, miercuri, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Prahova, la solicitarea Agerpres.

„În fapt, în cursul anului 2023 persoana bănuită de comiterea faptelor, un bărbat de 34 de ani, ar fi agresat fizic atât doi minori de 6 şi respectiv 11 ani, copii acestuia, dar şi pe fosta soţie. Totodată, în perioada 2022-2023, aceasta ar fi agresat-o sexual pe minora de 11 ani", arată sursa citată.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Individul a fost dus, ulterior, la Judecătoria Ploieşti, iar instanţa a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab" Ploieşti.

Amintim că, în urmă cu trei luni, un bărbat din Turnu-Severin a fost arestat preventiv, fiind acuzat că şi-ar fi violat fiica de 14 ani.

O altă copilă de 14 ani, din Iași, a trecut printr-un calvar similar, întrucât a fost forțată de tatăl ei, în vârstă de 37 de ani, să întrețină relații sexuale în repetate rânduri. Povestea a ieșit la iveală la jumătatea lunii februarie când fiica bărbatului și-a luat inima în dinți și i-a povestit mamei sale chinurile la care a fost supusă încă din anul 2021.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”