Un tânăr a adunat 800 de lei în câteva ore, după ce a mințit oamenii că ajută copiii săraci

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr din Ialomiţa este cercetat penal pentru înșelăciune, după ce a fost prins adunând bani, în Pitești, pentru ajutorarea copiilor săraci în numele unei asociaţii fictive.

Bărbatul este cercetat pentru înșelăciune. FOTO Shutterstock

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au fost sesizați, de către agentul de pază al unui magazin din Pitești, cu privire la faptul că, în parcarea magazinului se află o persoană care solicită bani în numele unei asociații umanitare.

„Un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Pitești s-a deplasat la fața locului și a identificat un tânăr de 21 de ani, din județul Ialomița, care avea asupra sa un tabel pentru colectare de bani în numele unei asociații regionale pentru copii defavorizați și persoane cu dizabilități”, precizează IPJ Argeș.

Asociația în numele căreia strângea banii nu exista

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că asociația în cauză este fictivă.

„Tânărul a fost condus la sediul poliției, asupra sa fiind găsită suma de aproximativ 800 de lei, sumă ce nu a putut fi justificată, aceasta fiind ridicată, în vederea continuării cercetărilor”, precizează IPJ Argeș.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune:

„Cercetările continuă pentru stabilirea situației de fapt și luării măsurilor legale în consecință”.

Amintim că un caz umanitar fals, cu patru copii grav bolnavi, a fost pus la cale de un escroc din Neamţ. Individul, de 27 de ani, a fost recent reţinut de anchetatori după ce s-a folosit de datele altei persoane cerând donaţii pentru a trece de „postura“ dificilă în care se afla.

Tot luna aceasta, un bătrân în vârstă de 73 de ani din Moinești a fost înșelat de doi necunoscuți cu mii de lei prin metoda „împrietenirii”.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine