Turişti total nepregătiţi, pe trasee grele de munte. Reacţia Salvamont Argeş: „De multe ori rămânem fără cuvinte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Salvamont Argeş

Salvamontiştii argeşeni trag încă un semnal de alarmă cu privire la faptul că ascensiunile montane necesită o anumită pregătire şi echipament adecvat.

Cea mai recentă ispravă pentru care a fost nevoie de intervenţia Salvamont a avut loc chiar în acest weekend, când salvatorii montani au pornit în căutarea unor turişti plecaţi nepregătiţi pe munte.

Seara, spre tunelul Transfăgărăşan, cu echipament incomplet

Mai exact, a fost vorba despre un grup de cinci tineri, care, cu numai două lanterne, au plecat la o oră total nepotrivită (ora 17) din Călţun, pe poteca Moş Gore (marcată cu cruce albastră), care ajunge la tunelul Transfăgărăşan.

„Poate totuşi învaţă cineva, ceva! Nu ai decât două lumini la cinci oameni, dar îţi asumi să pleci în condiţiile în care se întuneca în două ore, iar tu ai nevoie de 3-4... ce să mai zicem, că iar sar haterii? Nu că ne-ar păsa de ce zic luptătorii de tastatură, dar de multe ori rămânem fără cuvinte”, atrage atenţia Salvamont Argeş.

Nu puţine sunt situaţiile în care turiştii abordează traseele montane ca pe nişte simple plimbări prin parc. Pornesc în  tenişi sau chiar şlapi, îmbrăcaţi sumar şi nu-şi calculează corect timpul de urcare şi coborâre. 

De aici rezultă o serie de accidente (inclusiv acele situaţii în care sunt muşcaţi de vipere, pentru că n-au ţinut cont că încălţămintea adecvată, reprezentată de bocanci), nu toate cu final fericit.

În urmă cu nici două săptămâni alţi cinci tineri, cu vârste între 19 şi 28 ani, au fost recuperaţi noaptea din munţi de Salvamont. Porniseră spre Vf. Moldoveanu târziu şi fără lanterne.

Unul dintre ei, în vârstă de 21 ani, epuizat fizic, s-a desprins de grup în traseul principal de creastă al munţilor Făgăraş, la două ore de mers de la zona „La trei paşi de moarte” şi a aşteptat salvatorii, în timp ce ceilalţi şi-au continuat drumul.

Traseul trebuie ales ţinând cont de cel mai slab dotat din grup

Salvamont Argeş le reaminteşte turiştilor care sunt regulile de comportare în zona montană.

Alege traseul pe măsură pregătirii fizice, psihice şi tehnice a celui mai slab dotat din echipa!

Echipează-te şi dotează-te corespunzător. Alege echipamentul, materialele şi alimentele necesare, prevăzând şi situaţiile deosebite!

Anunţă la cabană plecarea şi informează-te asupra traseului pe care îl ai de parcurs!

Porneşte devreme la drum!

Dozează-ţi forţele şi respectă regulile de igena şi alimentaţia de efort!

Nu părăşi potecă marcată!

Respectă şi protejează muntele; nu lasă "urme" pe unde treci!

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum a ajuns sfânt în calendarul creştin-ortodox Pârvu Mutu. Viaţa cumplit încercată a iconarului de la Robaia  

Un bărbat din Argeş a murit strivit de un copac pe care încerca să îl doboare

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor