România lucrului prost făcut. Fântână muzicală de 1,4 milioane euro care cântă doar în weekend. „Minunea“ la suprapreţ, anchetată de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fântâna muzicală din Piteşti FOTO: Denis Grigorescu

Procurorii DNA cercetează penal modul în care autorităţile locale din Piteşti au reuşit să cheltuiască o mică avere, în mandatul fostului primar Tudor Pendiuc, pentru construirea unei fântâni arteziene care funcţionează doar la sfârşitul săptămânii.

În mai 2008, în centrul Piteştiului se inaugura o fântână muzicală al cărei cost, 1,4 milioane de euro, i-a revoltat pe mulţi localnici. Obiectivul arhitectural, care funcţionează doar în weekend, a fost realizat de firmele Zeus şi Selca, două companii abonate în ultimii 15 ani la lucrări majore pe bani publici în Piteşti.

Suspiciunile au atras şi atenţia procurorilor anticorupţie, care la începutul lui 2011 au cerut documente privind această investiţie faraonică, la pachet cu suplimentarea mare şi suspectă a costurilor pentru etapa a treia de modernizare a centrului Piteştiului, realizată tot de societăţile Zeus şi Selca. Fântâna cântătoare, care a fost realizată în aproximativ patru luni, a făcut parte chiar din etapa a treia de modernizare a centrului Piteştiului, ale cărei costuri au fost de 10.007.523,57 lei, fără TVA. Procurorii DNA au început în 2016 urmărirea penală in rem privind costurile uriaşe pentru fântâna cântătoare şi pentru pavelele din centru.

Şedinţa de consiliu local care s-a lăsat cu două dosare la DNA

În noiembrie 2007, Consiliul Local Piteşti aproba suplimentarea cu 600.000 lei (fără TVA) a lucrărilor la fântână din cauza unei erori foarte ciudate. La respectiva şedinţă de Consiliu Local, actualul primar Cornel Ionică, care pe atunci era viceprimar, a spus că proiectanţii lucrării - Arxtudio Bucureşti - au omis fără intenţie să prevadă „patul“ de material pe care urma să fie fixate pavelele.

La o altă şedinţă a Consiliului Local Piteşti s-a aprobat, în 12 februarie 2008, suplimentarea costurilor etapei a III-a a modernizării Piteştiului cu 3,79 milioane lei (tot fără TVA) pentru realizarea fântânii cântătoare. Ca o ironie a sorţii, la aceeaşi şedinţă de Consiliu Local din 12 februarie 2008 s-a aprobat şi contractul de asociere între Publitrans şi CNCD-Girexim pentru asigurarea transportului public în oraş, contract ce pe Tudor Pendiuc l-a costat un răsunător dosar la DNA, cu prejudiciu  de peste 5 milioane euro şi un proces în care este judecat pentru luare de mită.

Tudor Pendiuc declara în 2008 că fântâna cântătoare „va favoriza creşterea calităţii aerului în acea zonă”

Tudor Pendiuc şi Cornel Ionică, fostul şi respectiv actualul primar al Piteştiului

Iată cum justifica în februarie 2008 Tudor Pendiuc, primarul de atunci al Piteştiului necesitatea realizării fântânii cântătoare: „în timpul execuţiei lucrărilor, urmare a unor analize amănunţite, datorate unor propuneri venite atât din partea cetăţenilor, cât şi din partea unor specialişti, a apărut necesitatea realizării unor lucrări suplimentare la această investiţie (n.red. - a treia etapă de modernizare a centrului Piteştiului). În vederea îmbunătăţirii microclimatului urban, a înfrumuseţării şi protejării peisajului, s-a propus realizarea unei fântâni cu un debit mare de apă, care va favoriza creşterea calităţii aerului în acea zonă. Pentru creşterea atracţiei acestui obiectiv, noua fântână arteziană va fi realizată sub forma unui ansamblu de sunet, lumini şi joc de apă”.

Şi Pendiuc a fost persuasiv: pe 12 februarie 2008, consilierii locali au aprobat suplimentarea lucrărilor cu 3.797.915,34 lei, fără TVA! Cât despre creşterea calităţii aerului, trebuie spus că fântâna cântătoare nu funcţionează în fiecare zi şi ”cântă” doar în week-enduri.

Primarul Piteştiului spune că fântâna a costat sub un milion euro, subordonaţii săi îl contrazic cu acte

„Fântâna cântătoare n-a costat 1 milion de euro, a fost mai puţin. Toată reabilitarea Pieţei Primăriei Piteşti a costat vreo 3 milioane de lei, şi aici includ şi fântâna. Totul a fost aprobat în consiliul local. Fântâna este extrem de utilă şi de apreciată, toate căsătoriile se fac acolo. Ce să spun eu? Din punctul meu de vedere, n-a încălcat nimeni legea. În afară de presă, nu am auzit alte opinii critice. Dacă ne cere cineva documente, le punem la dispoziţie“, spune Cornel Ionică, actualul primar al Piteştiului.

Primarul Cornel Ionică este contrazis chiar de către subordonaţii săi. Într-un răspuns scris trimis cotidianului „Adevărul“ şi semnat de către secretarul Cătălin Călugăru şi şefa Serviciului Administraţie Publică Locală-Bianca Niţu, se precizează atât costul cumulat, cât şi cel defalcat al fântânii cântătoare. Astfel, costul total al acesteia a fost de nu mai puţin de 5,2 milioane lei, cel mai mult costând echipamentele fântânii: nu mai puţin de 4,2 milioane lei. Convertit în euro, la nivelul anului 2008, construcţia a costat 1,4 milioane euro.

Fântâna muzicală de la Craiova, de trei ori mai ieftină

O fântână muzicală construită în centrul municipiului Craiova, care a fost inaugurată în 2007, a costat doar 1,5 milioane de lei, de trei ori mai puţin decât „surata“ din Piteşti.

O fântână arteziană cu jocuri de apă şi lumini, care a costat aproape 100.000 de euro, a fost inaugurată la Timişoara în 2014.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort