Povestea lui Dumitru Brătianu şi a divergenţelor cu fratele său, Ion C. Brătianu
0Fratele mai mare al lui Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, a avut şi el o carieră la vârf. A făcut studiile la Paris, a participat la Revoluţia de la 1848 şi a fost primar al Bucureştiului, deputat, senator, trimis extraordinar al României la Constantinopole, precum şi ministru de Externe şi de Interne, la Culte şi al Lucrărilor Publice.
Dumitru Brătianu s-a născut în 1817 la Piteşti. Între 1835 şi 1848 a stat la Paris, acolo unde a susţinut examenul de bacalaureat, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină timp de un an, pentru ca ulterior să urmeze Facultatea de Drept în capitala Franţei, facultate pe care o va absolvi în 1841. În acelaşi timp se numără printre auditorii celebrilor Jules Michelet şi Edgar Quinet, care predau la o instituţie de învăţământ superior faimoasă-College de France.
În august 1839, Dumitru Brătianu a fost unul dintre fondatorii Societăţii pentru învăţătura poporului român, alături de Ion Ghica şi Al. G. Golescu. Dumitru Brătianu a desfăşurat o fructuoasă activitate în cadrul Societăţii studenţilor români, înfiinţată în decembrie 1845, tot în capitala Franţei. A luat parte la evenimentele revoluţionare de la 1848 din Paris.
După cum precizează profesorul de istorie Silviu Paraschiv, "În aprilie 1848, Dumitru Brătianu s-a reîntors în Ţara Românească şi a fost cooptat în Comitetul Revoluţionar al principelui muntean. A fost rapid trimis la Pesta într-o misiune diplomatică şi la declanşarea revoluţiei ungare şi române va fi acreditat de guvernul revoluţionar din Ţara Românească în calitate de agent diplomatic pe lângă guvernele din Austria şi Ungaria. Începând cu luna septembrie 1848 a căpătat o nouă acreditare pe lângă “diversele puteri prietene din Europa”. După ce Revoluţia Română de la 1848 a fost înfrântă prin intervenţia străină ţaristă şi otomană, Dumitru Brătianu şi alţi revoluţionari au fost nevoiţi să plece în exil".
În iulie 1857, Dumitru Brătianu a revenit în ţară din exilul ce durase nouă ani. Va îndeplini apoi funcţii importante în viaţa publică a societăţii româneşti. În anul 1859, imediat după Unirea Principatelor Române este numit ministru al Afacerilor Străine, funcţie pe care o va îndeplini de la 26 ianuarie până pe 27 martie 1859. De la 28 mai până la 5 iulie 1860 a fost ministru de Interne în mai multe guverne ale Ţării Româneşti. În perioada martie 1866-februarie 1867 a fost primarul Bucureştiului.
Dumitru Brătianu a mai deţinut funcţiile de ministru la departamentele: Culte şi Instrucţiunea Publică şi ad–interim la Lucrări Publice de la 1 martie la 5 august 1867, precum şi cea de ministru al Lucrărilor Publice de la 18 august la 13 noiembrie 1867. Odată cu constituirea PNL în 1875, Dumitru Brătianu a fost numit membru în Comitetul executiv al primei formaţiuni politice româneşti din istoria modernă a ţării. A mai îndeplinit şi funcţiile de deputat şi senator în Parlamentul României. A consacrat doi ani şi jumătate din activitatea sa diplomatică între octombrie 1878 şi aprilie 1881 funcţiei de trimis extraordinar al României la Constantinopol. Timp de două luni, între 10 aprilie şi 8 iunie 1881 a fost preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru titular la departamentul Afaceri Străine.
În ultima parte a vieţii, Dumitru Brătianu a avut puternice divergenţe cu fratele său, Ion, pe probleme de doctrină liberală, şi drept urmare a înfiinţat un nou partid, care în noiembrie 1885 s-a unit cu Partidul Conservator. Dizidenţa formată de Dumitru Brătianu este cunoscută prin sintagma “liberalii puri” şi a fost susţinută de ziarul “Naţiunea”. Coaliţia celor două partide s-a numit “Opoziţia Unită”. Pe 26 martie 1890, Dumitru Brătianu s-a reîntors la PNL şi a fost ales preşedinte al partidului după moartea fratelui său, Ion, pe 4 mai 1891. Peste un an, la 6 iunie 1892, Dumitru Brătianu s-a stins din viaţă în Bucureşti.