Permise de conducere falsificate, aparent emise în Cehia. Potenţialii cumpărători erau persoane neşcolarizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Poliţia Română

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fals material în înscrisuri oficiale, respectiv complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi au destructurat o grupare infracţională specializată în falsificare de permise de conducere.


Din cercertări s-a stabilit că din cursul anului 2018 până în prezent, mai multe persoane din judeţul Maramureş, cu complicitatea unor persoane din comuna Berevoeşti, judeţul Argeş, ar fi contrafăcut, respectiv intermediat obţinerea de permise de conducere falsificate, aparent emise de autorităţile din Cehia.

Cei în cauză ar fi ales potenţialii cumpărători din rândul persoanelor neşcolarizate, cărora le-ar fi învederat că permisele de conducere ar fi autentice şi că nu vor întâmpina probleme din partea autorităţilor, în situaţia în care vor fi verificate.

Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 29 iulie a.c., au fost puse în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele persoanelor bănuite, dintre care două pe raza judeţului Maramureş şi trei pe raza judeţului Argeş.

După administrarea probatoriului, în cursul serii, a fost dispusă reţinerea, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, faţă de un bărbat de 42 de ani, din Berevoeşti, judeţul Argeş, respectiv un bărbat de 43 de ani şi o femeie de 40 de ani, ambii din localitatea Giuleşti, judeţul Maramureş, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetări finalizate de poliţişti

Un astfel de caz este cel al unui bărbat de 32 de ani din Bughea de Jos, care, la începutul anului 2019 a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe DC 3, pe raza localităţii Berevoeşti, prezentând pentru control un permis de conducere emis de autorităţile din Cehia, susceptibil a fi fals.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au finalizat, săptămâna  aceasta, cercetările în dosarul penal (privind săvârşirea infracţiunii de conducere fără drept şi uz de fals) deschis în cauză.

"Din verificările efectuate s-a stabilit că documentul nu figurează în evidenţele statului în cauză, iar bărbatul nu posedă permis de conducere", precizează IPJ Argeş.

Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Tineri scoşi cu descarcerarea dintr-o maşină 

Căruţaş proiectat pe carosabil de o maşină care a izbit atelajul în care se afla. Omul a fost preluat în stare de inconştienţă

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate