O mașină a căzut în râul Argeş. Șoferul şi o fetiță au așteptat salvatorii pe plafonul autoturismului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un autoturism a căzut în râul Argeş, marţi, 7 octombrie, în comuna argeșeană Băiculeşti. Șoferul şi o pasageră minoră au fost recuperaţi de pompieri de pe plafonul maşinii.

Victimele așteaptau pe plafonul mașinii

Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere dotată cu diferite accesorii, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o barcă şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat, potrivit Agerpres.

„Ajunşi la faţa locului, pompierii au identificat, pe plafonul vehiculului, două persoane (un adult şi o minoră). În cel mai scurt timp posibil, salvatorii au extras cele două victime din mediul ostil şi le-a adus, în siguranţă, la mal", se arată într-o informare transmisă de  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.

Bătrânul, care se afla la volanul mașinii, ar fi încercat să întoarcă autoturismul în apropierea canalului, dar ar fi dat prea mult cu spatele, iar vehiculul a alunecat în apă.

Atât șoferul, cât și fetița, care este vecina lui, au scăpat cu viață. 

Victimele au fost evaluate la faţa locului, apoi au fost transportate la spital de echipajul SMURD.

Amintim că, săptămâna trecută, un şofer turc a fost rănit, după ce a căzut cu maşina în râul Olt, în zona localităţii Brezoi.

În luna august a acestui an, o femeie în vârstă de 78 de ani a murit după ce maşina pe care o conducea a căzut într-o râpă, ajungând apoi în albia secată a unui râu, în Breaza. Trei pasagere au fost rănite

Mai multe pentru tine:
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor