Drumul Expres Craiova – Piteşti prinde tot mai mult contur VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările au avansat spectaculos FOTO: CNAIR

CNAIR a prezentat week-endul trecut filmări cu lucrările la primele două tronsoane ale drumului expres Craiova-Piteşti, iar ritmul lucrărilor este unul foarte bun.

După cum spun cei de la CNAIR, antreprenorii de pe tronsoanele 1 şi 2 ale drumului expres Craiova – Piteşti execută lucrări ample pentru finalizarea lucrărilor mai devreme faţă de termenele asumate contractual.

Stadiul fizic al lucrărilor este de 17,6% pe tronsonul 1, iar pe loturile aferente tronsonului 2 este de 68,13%  pe lotul 1 şi de 63.67% pe lotul 2.

Deşi se află în procedură de proiectare, constructorul român a început organizarea de şantier necesară demarării lucrărilor de execuţie ale tronsonului 3.

Pentru semnarea contractului de proiectare şi execuţie a tronsonului 4 se aşteaptă expirarea perioadei de depunere a contestaţiilor după desemnarea câştigătorului.

Antreprenorul tronsonului 2 a finalizat până acum peste 78% din grinzile necesare pentru realizarea lucrărilor de artă. Reamintim faptul că antreprenorul realizează grinzile şi prefabricatele necesare execuţiei acestui tronson în cadrul Fabricii de Grinzi proprie, amplasată în organizarea de şantier. 

Pentru execuţia Tronsonului 2 al drumului expres Craiova - Piteşti, vor fi realizate 34 de structuri cu nu mai puţin de 869 de grinzi.

 

Vă mai recomandăm şi:

Imagini cu stadiul lucrărilor la Drumul Expres DX12 Craiova - Piteşti VIDEO

Două variante de traseu agreate pentru secţiunea Piteşti-Mioveni a drumului expres Piteşti-Braşov

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare