Drama a patru fraţi din Argeş. Tatăl lor a murit după un incendiu, iar mama lor este în stare critică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei patru fraţi au între 4 şi 11 ani FOTO: Gheorghe Voicu

Patru fraţi din comuna argeşeană Bârla cu vârste cuprinse între 4 şi 11 ani sunt într-o situaţie dramatică. Tatăl lor a murit la finalul lunii iulie după un incendiu izbucnit în gospodărie, iar mama lor este într-o situaţie critică la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

Cei patru fraţi locuiesc deocamdată cu bunicul lor. Însă situaţia lor este una foarte delicată, mai ales că tratamentul mamei lor, care a suferit arsuri pe 40% din corp, este foarte costisitor. 

Impresionat de cazul lor, Gheorghe Voicu, primarul comunei argeşene Bârla, a lansat un apel umanitar. „Cei patru copii ai familiei Cârciumaru se află acum în grija bunicului, însă au nevoie de tot sprijinul comunităţii şi nu numai, mama lor fiind încă internată în spital, în stare gravă. 

Cine doreşte să îi ajute, sub orice formă, poate lua legătura cu familia din satul Mozăceni – Vale, nr. 309, sau poate contacta Primăria Bârla, la telefoanele 0248/678141, 0248/678201 sau pe e-mail la adresa: primariabirla@yahoo.com”, spune Gheorghe Voicu, primarul comunei Bârla.

Drama celor patru fraţi a început pe 20 iulie. În acea zi, după ce furtunul de la butelia pe care o avea familia în casă a sărit din racordul făcut la aragaz, a izbucnit un incendiu violent. 

Cei patru fraţi erau afară, însă incendiul i-a prins pe părinţi în casă. Daniel Cârciumaru (38 de ani), a suferit arsuri teribile pe 90% din suprafaţa corpului, iar mama copiilor, în vârstă de 28 de ani, a avut arsuri pe 40% din corp. În aceeaşi zi, cei doi au fost transportaţi cu elicopterul la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

După nouă zile de chinuri şi suferinţă, pe 29 iulie, tatăl celor patru fraţi s-a stins din viaţă. Mama lor a supravieţuit, însă starea ei de sănătate este una delicată, iar tratamentul unul foarte complex. Medicii din Capitală încă sunt circumspecţi cu privire la şansele sale de supravieţuire. 

Vă mai recomandăm şi:

Biserica sală de clasă pentru copii nevoiaşi. „Le-am făcut surpriză cu tabletele, aveau lacrimi în ochi”

Pedepse definitive reduse chiar şi cu patru ani pentru patru stăpâni de sclavi de la Berevoeşti care băteau copiii cu biciul

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG