Cum i-a sfidat pe judecători „Raffa”, minorul care a lovit cu sălbăticie un alt băiat și a șocat cu violența sa

0
Publicat:

La finalul lunii decembrie, la Judecătoria Pitești a avut loc un nou termen în cazul unui dosar ce a făcut ocolul țării privind un minor extrem de violent.

Agresorul are 14 ani FOTO Instagram

În luna februarie 2022, a șocat întreaga Românie cazul unui minor din Piteşti care l-a lovit cu pumnul în faţă pe alt băiat şi l-a lăsat să zacă inconştient într-un parc aflat la doi pași de centrul Piteştiului, filmarea incidentului ajungând ulterior pe reţelele de socializare.

Agresorul, poreclit „Raffa”, are 14 ani şi este cunoscut ca având un temperament violent. Având în vedere gravitatea faptei, minorul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, fiind ulterior cercetat sub control judiciar timp de 90 de zile.

La procesul început în toamna anului trecut, tatăl agresorului a solicitat o amânare pentru a angaja un avocat. Judecătorii au acceptat, citându-l în același timp pe minorul agresor pentru a se prezenta la următorul termen. Numai că, deși fusese legal citat și informat despre data judecății, la termenul din decembrie 2022, „Raffa” nu s-a prezentat la proces, sfidându-i pe judecători. Drept urmare, minorul bătăuș va fi citat cu mandat de aducere pentru termenul din 19 ianuarie a.c. Iar asta nu e tot. La termenul din decembrie 2022, judecătorii au fost sfidați și de tatăl bătăușului, care nu s-a prezentat la proces, și nici nu a adus un avocat, fiind amendat cu 500 de lei pentru „exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale”.

Ce riscă agresorul

Conform rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pe 3 februarie 2022, un grup de opt tineri (şapte băieţi şi o fată) s-au strâns în Parcul Tineretului din cartierul Craiovei, din Piteşti, aflat la doar un kilometru de centrul orașului. La un moment dat, victima l-a rugat pe unul dintre prieteni să îi ceară fetei care era alături de ei contul de Facebook, lucru cu care aceasta a fost de acord. După câteva minute, persoana vătămată şi un martor au mers la o toaletă publică din parc, martorul declarându-i victimei că „Raffa” este invidios pentru că i-a cerut contul de Facebook fetei aflate cu ei.

În cele câteva minute în care viitoarea victimă s-a aflat la toaletă, „Raffa” le-a cerut celorlalte cinci persoane rămase să filmeze cu telefoanele mobile, deoarece o să îl bată pe băiatul care i-a cerut contul de Facebook tinerei aflate cu ei. O singură persoană a filmat în cele din urmă bătaia.

După ce a revenit de la toaletă, victima i-a spus agresorului că trebuie să ajungă acasă să înveţe, însă agresorul, care purta o cagulă, l-a lovit cu violenţă cu pumnul în faţă. Tânărul a căzut secerat pe asfalt, după care agresorul i-a spus celui care filmase scena: „Hai să mergem”.

După teribila agresiune, minorul lovit violent şi-a scos certificat medico-legal care a atestat că are nevoie de o săptămână de îngrijiri medicale şi s-a constituit parte civilă la proces.

Agresorul „Raffa” a recunoscut în fața procurorilor fapta comisă cu violenţă. Conform prevederilor Codului Penal, pentru că agresorul este minor, pedeapsa maximă pe care riscă să o primească este internarea pentru maximum cinci ani într-un centru de detenţie, ceea ce înseamnă că ar putea fi eliberat după ce împlinește 18 ani.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare