Cristian Cioacă şi-a primit sentinţa definitivă: 16 ani şi 8 luni de închisoare pentru că şi-a ucis soţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pedeapsa lui Cioacă a fost redusă faţă de sentinţa iniţială FOTO Mediafax

Vineri 12 august, magistraţii Tribunalului Argeş l-au condamnat pe fostul poliţist Cristian Cioacă la 16 ani şi 8 luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu nouă ani. Fostul poliţist a fost, de asemenea, obligat să plătească familiei Ghinescu daune morale de câteva sute de mii de euro.

Trebuie să plătească daune morale de 380.000 euro familiei Elodiei

Judecătorii au stabilit suma de 150.000 de euro ca despăgubire pentru mama Elodiei, Emilia Ghinescu, şi 100.000 de euro despăgubire pentru Robert Constantin Ghinescu, fratele avocatei dispărute. De asemenea, instanţa a stabilit daune morale în cuantum de 130.000 de euro pentru Patrick-Matei Cioacă, fiul poliţistului şi al avocatei.

Tribunalul Argeş a admis contestaţia formulată de Cristian Cioacă împotriva sentinţei din 21 iunie a.c., prin care Judecătoria Piteşti îl condamnase la 18 ani de închisoare. Magistraţii au contopit pedepsele şi au dispus aplicarea pedepsei cele mai grele de 15 ani închisoare, sporită cu 1 an şi 8 luni închisoare, urmând ca fostul poliţist Cristian Cioacă.

În 18 iunie 2014, Cristian Cioacă a fost condamnat, prin decizie definitivă a Curţii de Apel Piteşti, la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu nouă ani. Iniţial, Tribunalul Argeş îl condamnase pe Cioacă la 22 de ani de închisoare.

Crina Radu, avocata familiei Ghinescu : „Pedeapsa e mult prea blândă”

Am luat legătura cu doamna Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, pentru a ne preciza cum a fost posibil ca sentinţa definitivă a Curţii de Apel Piteşti din 2014 să fie atacată, precum şi pentru a comenta sentinţa Tribunalului Argeş. „În iunie 2014, Cristian Cioacă a fost condamnat la 15 ani şi 8 luni pentru lovituri cauzatoare de moarte şi la 4 ani şi 4 luni pentru infracţiuni informatice. I s-a aplicat un spor de pedeapsă de trei ani. Cristian Cioacă a considerat că sporul este prea mare. Sentinţa era definitivă, însă sporul a putut fi atacat.”

Legat de condamnarea definitivă, avocata Crina Radu consideră că „pedeapsa este mult prea blândă pentru faptele grave comise de Cristian Cioacă. Este nedrept că i s-a redus pedeapsa şi că implicit sporul a fost redus. Dincolo de faptul că Elodia Ghinescu a fost ucisă şi cadavrul a fost distrus, băiatul Elodiei Ghinescu nu poate vedea mormântul mamei sale şi acest lucru este dureros.”

Urmele de sânge i-au pecetluit soarta lui Cioacă

Probele criminaliştilor, prelevate chiar din locuinţa Elodiei şi a lui Cristian Cioacă, îl indică pe poliţist responsabil de uciderea avocatei şi tranşarea acesteia. Probe de sânge - identificate cu un aparat special, Crime Light - prelevate de sub zugrăveala apartamentului (sechestrat de anchetatori după ce l-au pus sub acuzare pe Cioacă-n.r.) au fost expertizate, stabilindu-se că grupa sanguină aparţine Elodiei. Poliţistul Cristian Cioacă a făcut mai mulţi paşi greşiţi care i-au determinat pe anchetatori să-l suspecteze. Primul pas suspect de Cioacă după dispariţia Elodiei a fost să schimbe yala la apartament şi să ceară ca soţia să fie scoasă de la întreţinere. 

Al doilea pas suspect este anunţarea dispariţiei Elodiei abia în 5 septembrie 2007, la şase zile după dispariţie. Două zile mai târziu a reclamat o inundaţi în apartament, dar specialistului i s-a părut că robinetul a fost smuls intenţionat din perete. În schimb perdeaua de la duş fusese schimbată şi lipseau şi câteva prosoape. Cioacă a picat şi testul poligraf la mai multe întrebări cruciale. 

Un alt semn de alarmă a fost dispariţia unui cuţit de bucătărie din locuinţă. La percheziţiile din septembrie 2007 anchetatorii au găsit mai multe urme de sânge în baie şi în dormitor. Locaţia stropilor i-a făcut pe anchetatori să creadă că Cioacă a lovit-o pe Elodia, iar acesta ar fi decedat, după ce în cădere s-ar fi lovit de un corp dur. Şi în maşina lui Cioacă s-au găsit urme de sânge, iar analizele au arătat că este al Elodiei. 

Au urmat apoi lucrurile găsite într-o râpă dintre Poiana Braşov şi Râşnov. O uniformă de poliţist, cutia de ceramică în care Elodia îşi ţinea bijuteriile, sticle de parfum de damă, reviste, mănuşi chirurgicale. Pe cămaşa de poliţist găsită în râpă apare AND-ul lui Cioacă.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos