Condamnări pentru vaccinări fictive. Registrator din Argeș, trimis la închisoare. Ce au pățit clienții săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au fost date noi condamnări în dosarul „Vaccinare la chiuvetă”. Un registrator din Argeș a fost acuzat că a eliberat certificate de vaccinare şi voucherele aferente unor persoane care nu au urmat schema de vaccin.

Registratorul Centrului de Vaccinare Bradu elibera certificate COVID contra cost Foto: Alex Vlaicu

Tribunalul Argeș a condamnat la data de 13 iulie 2023 pe registratorul vinovat la 2 ani și 4 luni închisoare cu executare. Alături de acesta au mai fost condamnați 19 pacienți care au beneficiat ilegal de adeverințe de vaccinare. Aceștia au primit pedepse cuprinse între 8 și 10 luni de închisoare cu suspendare.

Decizia instanței nu este definitivă, fiind atacată cu apel de către inculpați.

Inculpatul Dănuț I., în calitate de registrator la Centrul de Vaccinare Bradu, a ajuns în atenția anchetatorilor când două persoane au constatat mai multe nereguli la locul de muncă. Medicul coordonator al centrului de vaccinare și un coleg registrator al inculpatului și-au dat seama că acesta eliberează fictiv certificate de vaccinare și au făcut plângeri penale.

Procurorii au descoperit că registratorul primea sume cuprinse între 200 lei și 500 de lei sau chiar voucherele aferente vaccinării pentru a atesta fictiv vaccinarea a zeci de persoane.

„Inculpatul, în perioada mai 2021-februarie 2022, a implementat într-un sistem informatic, respectiv Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV), date (de identificare, data vaccinării și serul administrat) false (fără drept) și contrare realității, care atestă vaccinarea împotriva Covid-19 a următoarelor persoane (27), care în fapt nu s-au vaccinat, nefiindu-le administrat serul de imunizare...”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Între o parte dintre inculpați au existat legături de rudenie/afinitate/de serviciu. Informația conform căreia registratorul îi ajuta, contra cost, să obțină certificate COVID era răspândită ușor printre apropiații celor care se vaccinaseră deja.

În afară de inculpații condamnați în această cauză, au mai existat șapte persoane care au recunoscut săvârșirea faptelor. Aceștia au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, fiind stabilite pedepse între 8 și 10 luni de închisoare cu suspendare.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine