Cel mai important bulevard din Piteşti, reabilitat în bătaie de joc: asfalt în valuri şi marcaje trasate strâmb peste capacele de canalizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrarea de mântuială l-a revoltat pe primarul Piteştiului FOTO: Facebook/Cristian Gentea

Bulevardul I.C. Brătianu, cea mai importantă arteră rutieră din Piteşti, a fost reabilitat în bătaie de joc, iar primarul Cristian Gentea anunţă că nu va mai face vreo plată către executantul lucrării- firma Comesad Drumuri – până când problemele nu vor fi remediate.

Reabilitarea Bulevardului I.C. Brătianu din Piteşti a început în luna aprilie a.c., iar valoarea contractului, plătit din bani de la bugetul local, este de 2,9 milioane lei. Pe mai multe porţiuni asfaltul este în valuri, iar unele marcaje au fost trasate strâmb sau peste capacele de canalizare.

„Sunt foarte nemulţumit că, pe o porţiune de câteva sute de metri, asfaltul pe Bulevardul I.C. Brătianu este în valuri. Nu este pentru prima oară când apar probleme de când a început reabilitarea bulevardului. Constructorul a mai frezat o dată o bucată. Sunt extrem de dezamăgit de modul în care acest bulevard a fost reabilitat. Marcajul rutier a fost făcut în bătaie de joc. Le-am spus de sâmbăta trecută că dacă nu fac marcajele cum trebuie le vor reface. Dungile au fost trasate strâmb, parcă a fost beat cel care le-a trasat. Le-am transmis celor de la Comesad Drumuri că din acest moment nu le mai dau absolut nici un leu. Este o bătaie de joc pe bani publici”, spune primarul Cristian Gentea.

Marţi 12 iulie, la Primăria Piteşti va avea loc o şedinţă la care se vor decide măsurile ce vor fi luate în cazul reabilitării făcute de mântuială.

Am încercat să luăm legătura şi cu Marin Meculescu, manager Comesad Drumuri, pentru a ne spune un punct de vedere, însă acesta nu a răspuns la telefon.

Firma ce a executat lucrarea, amendată anul trecut de Consiliul Concurenţei pentru trucarea unei licitaţii

Trebuie spus că firma Comesad Drumuri, cea care a executat lucrarea, a avut în ultimii ani mai multe contracte mari plătite din bani publici.

În septembrie 2020, Comesad Drumuri a fost una dintre cele cinci companii din Piteşti amendate de către Consiliul Concurenţei pentru trucarea unei licitaţii privind reabilitarea străzilor din oraş. Amenda primită de către Comesad Drumuri – 865.947,83 lei- a fost cea mai mare.

Conform Consiliului Concurenţei, „Cele cinci companii s-au asociat pentru a participa cu o ofertă comună la procedura de achiziţie publică, împărţită în cinci loturi, pentru reabilitarea străzilor din Piteşti. Aceasta a fost singura ofertă depusă în cadrul licitaţiei.

În cadrul investigaţiei, Autoritatea de concurenţă a constatat faptul că, sub aparenţa de legalitate a constituirii asocierii, cele cinci firme s-au înţeles să nu se concureze între ele şi să împartă contractele aferente celor cinci loturi ale procedurii”.

Comesad Drumuri a contestat în instanţă la Curtea de Apel Bucureşti amenda primită, următorul termen al procesului fiind în luna septembrie.

Vă mai recomandăm şi:

12 firme, acuzate de depunerea unor oferte trucate la o licitaţie a MAI

Consiliul Concurenţei extinde investigaţia companiilor care vând echipamente de protecţie a muncii


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare