Câini legaţi cu sfori, bătuţi şi puşi să tracteze lemne, într-o comună din Argeş. Autorii, trei copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imagini cu trei copii lovind mai mulţi câini legaţi şi puşi să tragă lemne au fost postate recent pe Facebook de un bărbat din comuna argeşeană Hârtieşti. În cauză a fost deschis dosar penal  pentru schingiuirea animalelor.

Poliţia desfăşoară, în acest caz, cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung. 

"În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini ce ilustrează trei minori care lovesc mai mulţi câini legaţi cu sfori, ce tracteaza bucăţi de material lemnos, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Hârtieşti s-au sesizat din oficiu, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, conform Legii 205 din 2004 privind protecţia animalelor", precizează IPJ Argeş. 

În urma verificarilor au fost identificaţi minorii care apar în filmări (copiii au vârste cuprinse între 8 şi 13 ani), precum şi persoana care a postat imaginile pe reţeaua de socializare, respectiv un bărbat de 43 de ani, din comuna Hârtieşti.

"Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate şi luarea măsurilor legale care se impun", mai precizează IPJ Argeş. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Focul lui Sumedru şi petrecerile de Halloween au fost interzise în Argeş

Viitorul poliţist care a salvat un echipaj captiv într-o maşină în flăcări: „Am simţit că e datoria mea” 

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile