Vremea pe munte se strică dramatic. Sfaturi de neignorat de la Salvamont Neamţ

0
Publicat:

Serviciul Salvamont Neamţ a transmis câteva sfaturi de neignorat pentru cei care se încumetă, la acest sfârşit de săptămână, să urce în masiv. Salvatorii au precizat că „Muntele Ceahlău nu pleacă nicăieri“, referindu-se la luarea unor măsuri de precauţie, pentru că se anunţă vreme foarte rea.

Pe Ceahlău, zăpadă este de vreo două săptămâni FOTO Salvamont Neamț

Pe contul de Facebook al serviciului este  postată o informare meteo: „Începând de sâmbătă, în zona montană a judeţului Neamţ şi în special în masivul Ceahlău temperaturile vor deveni predominant negative şi va ninge viscolit. Toate traseele sunt deschise traficului turistic, dar pentru a evita situaţiile periculoase vă rugăm să ţineti cont de unele sfaturi“.

Salvamontiştii recomandă: să vă alegeţi traseul în funcţie de pregătirea fizică, plecaţi devreme pentru a evita să fiţi surprinşi de întuneric, să nu parcurgeţi trasee cu expunere mare în vânt şi să nu staţionaţi în culoarele de vânt, să folositi numai trasee marcate şi să folosiţi echipament de iarnă.

Alte sfaturi de neignorat sunt consumul mare de lichide, dar în nici un caz băuturi alcoolice, consultarea prognozelor meteo înainte de a pleca spre vârful masivului, la Toaca sau la cabana Dochia şi evitarea deplasărilor când instabilitatea atmosferică este mare, pe viscol şi vizibilitate redusă. „Muntele nu  pleacă nicăieri!“, se arată în avertizarea Salvamont Neamţ.

Astăzi, la ora 13.00, în Ceahlău, la Staţia meteo Toaca se înregistrau -1 grad, dar din cauza vântului temperatura resimţită era de de -14 grade, iar stratul de zăpadă era de 5 centimetri. În ţară, cel mai mult ninsese în munţii Călimani - 12 centimetri, în timp ce la vârful Omu erau 9 centimetri.

„Echipaţi-vă corespunzător sezonului de iarnă. Din rucsac nu trebuie să  lipsească o trusă de prim-ajutor, lanternă, pelerină şi haine groase de schimb. Dacă sunteţi surprinşi de întuneric, încercaţi să identificaţi o poziţie certă şi să o comunicaţi la Salvamont. Nu părăsiţi zona în care aţi fost localizaţi! E o greşeală care vă poate costa viaţa!“, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

Salvamontiștii sunt prezenți non-stop în Ceahlău FOTO Salvamont Neamț

Astăzi, şi Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o avertizare, intervalul de valabilitate fiind 18 noiembrie, ora 16.00  - 21 noiembrie, ora 18.00. Va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 20- 30 l/mp şi izolat 40- 50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase şi montane din vest şi sud-vest.

„În jumătatea de nord a  Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte  în noaptea de vineri spre sâmbătă (18/19 noiembrie) şi predominant sub formă de ninsoare - începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 noiembrie), unde local se va depune strat de zăpadă. Pe alocuri va fi polei. (...) În zona montană înaltă se va depune strat nou de zăpadă“, arată ANM.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”