Turiști iresponsabili pe Ceahlău, muntele îngheţat. Salvamont: „O barieră de netrecut. Căderea îţi curmă definitiv destinul“
0Salvamontiștii din Ceahlău s-au confruntat cu situaţii periculoase, cauzate de iresponsabilitatea turiștilor. Ei s-au încumetat să plece în drumeţie, pe muntele unde iarna-i încă atotstăpână şi va mai dura până ce pleacă
În ultima perioadă a nins în masivul Ceahlăului, nici vorbă ca zăpada să se fi topit, stratul de nea fiind consistent. De exemplu, luni, 18 martie 2014, acesta era de circa 38 de centimetri, dar în zonele viscolite depăşeşte cu mult această grosime. Cam în aceste condiţii, la care se adaugă lipsa echipamentului, s-au petrecut două cazuri în Neamț, ele fiind date ca exemple de „aşa nu“.
Unul dintre ele a fost relatat de Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ, el descriind extrem de plastic intervenţia nocturnă a salvamontiştilor, pentru recuperarea a patru turişti din Iaşi, durând vreo şase-şapte ore. Se întâmpla pe 2 martie 2024, când ieşenii au rămas blocaţi, în stare de epuizare şi afectaţi de hipotermie, în zona numită „Trecătoarea Ursului“:
„Versantul nordic al Masivului Ceahlău, o zonă sălbatică şi stâncoasă, cu canioane adânci şi pereţi de sute de metri. O zonă prin care îşi face cu greu loc traseul care urcă de la Cascada Duruitoarea spre platoul mărginit de Piciorul Şchiop şi Gardul Stănilelor. Este traseul pe care îl închidem la venirea iernii, până când devine cât de cât practicabil, prin luna mai“.
În decursul anilor, multe „poveşti“ au fost scrise pe acest abrupt şi nu toate au avut final fericit. Un grup de patru tineri din Iaşi a ignorat cu nepăsare avertismentele punctului de informare din Durău. Au ajuns în jurul prânzului în zona cascadei şi lipsa zăpezii, vremea excelentă cu un soare blând de primăvară au stârnit probabil zâmbete şi mici ironii la vederea panourilor inscripţionate „Traseu închis“, „Pericol de cădere în gol“ etc.
Au continuat drumul fără să ţină cont că nu au echipament pentru această confruntare cu natura şi nicio cunoştinţă despre supravieţuirea în mediu montan ostil. Cinci ore mai târziu trăiau o dramă, blocaţi deasupra unui culoar de gheaţă, epuizaţi şi îngheţaţi. Deasupra aveau jgheaburi cu acumulări de zăpadă depozitate de vânt, ce măsoară câţiva metri.
„O barieră de netrecut. Dedesubt, plăci de gheaţă care la cea mai mică greşeală te aruncă în gol peste pereţi, iar căderea de câteva sute de metri îţi curmă rapid şi definitiv destinul. Grupul se rupe, unul rămâne izolat pe o stâncă înconjurată de gheţuri, iar ceilalţi avansează până în zona unui jgheab unde zăpada trece de doi metri. E din ce în ce mai frig şi mai întuneric“, a povestit Papalicef.
Pe munte, „pregătiți de o plimbare în parc“
În ultimele momente dinainte de a deveni una din poveştile triste ale munţilor, turiștii au sunat la 112. Ce urmează nu mai are nicio relevanţă: „Dispecerate, sfaturi, consiliere, echipe de specialişti care creionează extracţia, noroc că o echipă de salvare era la o bază aflată la câteva ore distanţă. Noapte, risc maxim, corzi, lansări şi în final, după şase ore de muncă, o poveste cu happy-end. Zâmbiţi, vă rog!“
Aşa îşi încheie relatarea şeful Salvamont Neamţ, care recomandă turiştilor să fie echipaţi corespunzător iernii, să folosească, obligatoriu, doar potecile marcate, din rucsac să nu lipsească o lanternă, haine groase de schimb, iar dacă sunt surprinşi de întuneric, să identifice o poziţie certă şi să o comunice salvatorilor. Este esenţial să nu fie părăsită zona în care au fost localizaţi.
Cealaltă situaţie despre iresponsabilitatea pe munte a fost făcută publică de un pasionat al drumeţiilor montane. Tot pe 2 martie 2024, Florin Ioniţă, de loc din Bucureşti, aflat într-o ascensiune pe Ceahlău, a făcut un apel la raţiune, când a descoperit un profesor care urcase cu un grup de elevi, deşi condiţiile erau extreme: 5 grade Celsius, vânt puternic şi un traseu îngheţat: „La un moment dat, la baza scărilor din apropierea Vârfului Toaca am întâlnit un grup de copii, aproximativ 20 la număr, de 12-14 ani, care făceau traseul împreună cu un însoţitor şcolar pe post de ghid. Problema majoră a fost că aceşti copii nu erau echipaţi pentru un traseu montan, fiind încălţaţi cu adidaşi de stradă, sumar îmbrăcaţi, unii doar în hanorac, mai degrabă pregătiţi de o plimbare în parc“.
Florin Ioniţă a mai notat pe Facebook că nu a făcut public numele şcolii de unde era grupul, deoarece nu doreşte ca postarea să fie una pentru a găsi vinovaţi, pentru a arăta cu degetul, ci trebuie să fie una din care să învăţăm, nu să judecăm. A mai transmis că o drumeţie nu este o plimbare în parc, că muntele este un loc minunat, dar şi periculos, care cere respect şi responsabilitate.