Tată şi fiu, striviţi de tractorul căzut în prăpastie, în Neamț. Erau la furat lemne

0
Publicat:

Victimele, tată şi fiu, au scăpat cu viaţă, dar au suferit leziuni grave după ce au fost striviţi sub tractorul căzut într-o prăpastie. Erau la furat lemne, poliţiştii din Neamţ întocmindu-le dosare penale.

Cei doi răniți au suferit răni grave FOTO ISU Neamț

Pe şoselele judeţului au avut loc, pe data de 3 noiembrie 2023, mai multe evenimente rutiere, participanţii la trafic fiind implicaţi în accidente sau fiind depistaţi conducând sub influenţa alcoolului.

Cel mai grav caz s-a petrecut într-o pădure din apropierea comunei Ion Creangă.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Avereşti, conducea un tractor, ce tracta un atelaj hipo care transporta material lemnos, în care se afla un sătean de 51 de ani şi un minor de 16 ani, s-a răsturnat, rezultând rănirea a două persoane.

Autovehicul şi căruţa au picat într-o prăpastie, în zonă greu accesibilă, la o distanţă de aproximativ 1,5 kilometri de o cale de acces rutier. După un apel la 112, pompierii ajunşi la locul indicat au constatat că un bărbat era prins sub o roată a tractorului, iar adolescentul era captiv între utilaj şi remorcă.

„Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cu privire la provenienţa materialului lemnos, conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale, cantitatea fiind confiscată. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi sustragerea de material lemnos“, a comunicat Poliţia Neamţ.

Tot joi, 3 noiembrie 2023, cadrele Secţiei de Poliţie Rurală Crăcăoani, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier, au tras pe dreapta un conducător auto, care era la volanul unui tractor. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor a rezultat faptul că vehiculul nu era înregistrat, iar şoferul nu deţinea permis de conducere, fiindu-i întocmit dosar penal.

În ziua menţionată, la ora 17.30, cadrele de la Serviciul Rutier Neamţ au tras pe dreapta, în comuna Ceahlău, un alt conducător auto. Băuse straşnic, testul indicând o concentraţie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai multe pentru tine:
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta