Sfârşit tragic al unui elev cu handicap, care trebuia să fie la ore. A fost victima unui accident feroviar, în Neamţ

0
Publicat:

Un accident feroviar cu urmări tragice a avut loc în județul Neamţ, la Roman, victimă fiind un elev. Cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru salvarea adolescentului în vârstă de 14 ani.

Accidentul s-a petrecut la intrarea în Roman FOTO ISU Neamț

Nedoritul incident a avut loc joi, 25 ianuarie 2024, în jurul orei 11.00, echipaje de la ISU, Poliţia Transporturi şi Ambulanţă fiind solicitate să intervină în zona unui pasaj CFR, situat la intrarea în municipiul de la confluenţa Moldovei cu Siretul.

Prin apel la 112, era anunţat faptul că o persoană a fost acroşată de un tren care se apropia de Gara Roman. Avea să se constate că era vorba despre un copil de 14 ani, elev la o unitate şcolară din oraş. Leziunile suferite de acesta au fost deosebit de grave, el neavând nicio şansă de supravieţuire.

„Un tren InterRegio, care circula pe ruta Suceava - Bucureşti, ar fi surprins şi accidentat un minor, în vârstă de 14 ani, din municipiul Roman, în condiţii ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor. Din nefericire, echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesul minorului“, a declarat inspector Ramona Ciofu, de la Poliția Neamț.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă.

Din primele cercetări a reieşit că nu ar fi vorba despre o sinucidere, accidentul datorându-se neatenţiei victimei. Elevul învăţa la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Roman, o unitate pentru copiii cu cerinţe speciale.

Adolescentul era încadrat ca fiind cu handicap mental, avea auz, dar nu putea comunica decât prin semne. Astăzi, în timpul unei pauze, a cerut să meargă la toaletă şi nu se ştie cum a reuşit să părăsească unitatea de învăţământ, fără ca cineva să îl vadă, nici cadre didactice, nici paznicul.

A ajuns în zona căii ferate, lucru ce avea să îi fie fatal.

Pe lângă ancheta poliţiştilor, alta a fost demarată de Inspectoratul Şcolar Neamţ. Florentina Moise, inspector școlar general, a transmis că acest caz a fost raportat ministerului, iar o comisie va verifica împrejurările în care elevul a ieşit din şcoală și dacă cineva este culpabil.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO