Român extrădat din Italia după ce a mutilat un conaţional. Sentinţa o va executa în ţară

0
Publicat:

Un român din Neamţ va fi extrădat din Italia după ce a mutilat un conaţional. Sentinţa o va executa într-o puşcărie din ţară, după ce autorităţile străine au cerut recunoaşterea condamnării.

Penitenciarul Bacău FOTO Arhiva Adevărul

Bărbatul, de loc din comuna Gârcina, va ajunge în România, urmând a executa o condamnare de aproape 5 ani. A comis mai multe infracţiuni, iar o instanţă a solicitat ca românul să facă detenţie în ţara de origine, nu pe cheltuiala statului talian, cererea fiind admisă la Curtea de Apel Bacău.

„Dispune transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare. Deduce din pedeapsa închisorii perioada deja executată de 595 de zile până la data de 13.12.2022, un număr de 135 de zile deduse din alte motive“, se arată în recenta decizie a Curţii Bacău.

Cu ani în urmă, acuzatul român a fost condamnat de către magistraţii de la Tribunalul Tivoli, la o pedeapsă de 5 luni şi 10 zile de închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea, după ce a fost găsit vinovat de furt din locuinţă şi furt prin efracţie. Cu alţi amici, a furat sticle de vin dintr-un restaurant.

Acestea au fost evaluate la câteva sute de euro. Într-o motivare a sentinţei se preciza că, în scopul de a obţine profit, ajutat de alte persoane, care au rămas necunoscute, a sustras sticlele cu băuturi alcoolice din restaurantul l´Uliveto situat în Palombara, dar a fost prins de patronul localului la câţiva kilometri de locul infracţiunii.

Peste câţiva ani, judecătorii italieni l-au condamnat, în alt dosar, la 4 ani şi jumătate de detenţie pentru vătămare corporală deosebit de gravă, după ce, într-o altercaţie, a mutilat un conaţional. Cele două sentinţe au fost contopite, rezultând 4 ani, 11 luni şi 10 zile de închisoare cu executare. Despre gravitatea leziunilor, iată ce s-a reţinut:

„A provocat vătămări corporale care au constat în fractură orbitală stângă cu emfizem orbital aferent (...), fractura arcului zigomatic drept cu angularea de cioturi şi creştere moderată a hemosinul maxilar ipsilateral, răni ale regiunii frontale retroauriculare drepte şi avulsia incisivilor superiori, contuzie la umărul stâng şi torace, considerate iniţial cu un prognostic rezervat“.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG