Primarul care promitea bordeluri în Piatra Neamţ, condamnat penal pentru că și-a angajat fiica

0
Publicat:

Ion Rotaru, primarul care promitea bordeluri în Piatra Neamţ, bucurându-se cu ani în urmă de notorietate la nivel naţional datorită ideilor sale ieşite din comun în ale administraţiei, a fost condamnat penal din cauza fiicei sale.

Ion Rotaru, un longeviv primar din Neamț FOTO Facebook

Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bacău, la începutul acestei săptămâni, este definitivă, fostul edil primind un an şi şase luni de închisoare, dar cu amânarea executării pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

În prezent primar al comunei Alexandru cel Bun, Ion Rotaru a fost cercetat şi condamnat din cauza fiicei, Laura, care a fost angajată, în 2018, la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Urbtrans (o asociere a localităţilor din zona Piatra Neamţ pentru transportul public de persoane) în perioada când el era preşedintele structurii.

„În temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, a pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal şi calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri“, se arată în sentinţa Curţii de Apel Bacău.

Practic, a rămas în vigoare hotărârea primei instanţe, cea emisă în acest an de către Judecătoria Piatra Neamţ, apelul celui acuzat de conflict de interese fiind respins ca nefondat. Cum pedeapsa este una cu amânare, decizia magistraţilor nu-l va afecta pe Ion Rotaru, el putând candida la viitoarele alegeri, cele din 2024.

Iar şansele de reuşită electorală sunt destul de mari, dovadă că a învins lejer şi la celelalte. El trebuie ca în termenul de supraveghere de doi ani să comită altă infracţiune, având de îndeplinit şi câteva obligaţii, între care prezentarea periodică la Serviciul de Probaţiune al Tribunalului Neamţ.

Mai trebuie să anunţe schimbarea domiciliului şi a locului de muncă (dacă este cazul), plus orice deplasare care depăşeşte o durată de cinci zile, precum şi întoarcerea.

Ion Rotaru a fost edilul municipiului Piatra Neamţ între 1996 şi 2004, fiind învins atunci de Gheorghe Ştefan, iar din 2008 este primar la Alexandru cel Bun. Cu ani în urmă, el spunea câ va înființa bordeluri la Piatra Neamț, stârnind ample reacții.

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
De ce acte ai nevoie ca să votezi la alegerile din Republica Moldova dacă ești în străinătate
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cum evaluează comunitatea de informații intențiile Rusiei în privința incursiunilor în spațiul aerian al Poloniei