Primar condamnat pentru contrabandă. Ţigările ruseşti îl demit din funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul unei comune a fost condamnat definitiv, pentru contrabandă cu ţigări ruseşti şi va fi demis de prefect din funcţia publică

Adrian Antochi, primarul comunei Ghindăoani, judeţul Neamţ, îşi va pierde funcţia publică în foarte scurt timp, deoarece a fost condamnat penal de o instanţă de la Curtea de Apel Bacău, acuzaţia adusă fiind contrabandă cu ţigări. Edilul este la primul mandat, fiind ales pe listele PSD, astfel că a deţinut dregătoria mai puţin de un an. 

Sentinţa definitivă a fost pronunţată la finele lunii trecute, magistraţii hotărând în cazul acestuia o pedeapsă de 2 ani

de detenţie cu suspendarea condiţionată a executării, termenul de încercare fiind tot de 2 ani.Primarul a mai fost obligat să presteze şi muncă neremunerată în folosul comunităţii. 

George Lazăr, prefectul judeţului Neamţ, a declarat că va semna actul de încetare a mandatului primarului Adrian Antochi, atribuţiile acestuia urmând a fi preluate de viceprimar: „Având în vedere decizia magistraţilor, în cursul zilei de mâine voi semna încetarea mandatului de primar al localităţii Ghindăoani“. 

În primă instanţă, la Judecătoria Piatra Neamţ, edilul fusese condamnat tot la 2 ani cu suspendarea executării, dar a contestat, fără succes, decizia la Curtea de Apel. Necazurile penale au început în anul 2018, când la magazinul pe care-l deţinea în localitate au fost descoperite, cu prilejul a două controale, pachete de ţigări care nu aveau timbru românesc.

„Condamnă pe inculpatul Antochi Adrian la pedeapsa de 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii asimilate infracţiunii de contrabandă, constând în deţinerea, depozitarea şi vânzarea

bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Interzice ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri“, conform deciziei Judecătoriei Piatra Neamţ din 14 ianuarie 2021.

Antochi are de respectat o serie de condiţii, iar judecătorii l-au obligat la prestarea unui număr de 100 de zile de muncă în folosul comunităţii la primăria pe care a condus-o, ori la cea din Crăcăoani. El a pierdut prin confiscare marfa de contrabandă, 448, respectiv 278 pachete de ţigări, de diferite mărci, din Republica Moldova. Primarul a fost obligat la plata unor cheltuieli judiciare în valoare de 550 de lei. A contestat decizia instanţei la Curtea de Apel Bacău, însă în şedinţa de pe 30 iunie 2021 apelul a fost respins, iar hotărârea a devenit definitivă. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Incendiu catastrofal, risc major asumat de pompieri. „Bombe“ scoase la timp din flăcări

Teribil ghinion! Din ce cauză au picat BAC-ul trei elevi din judeţul unde au fost sute de note de 10

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor