Părintele Iustin, duhovnicul neamului. „Eu aşa am mers, cu Evanghelia în faţă şi cu naţiunea în spate“

0
Publicat:

Personalitatea unui mare luptător anticomunist a fost evocată şi în acest an, cu ocazia zilei de naştere, una dintre manifestări fiind simpozionul „Părintele Iustin Pârvu - Duhovnicul Neamului“, în cadrul proiectului „Să cunoaştem istoria judeţului prin memoria comunităţii. Oameni, locuri, fapte“.

Părintele Iustin, un martir al temnițelor comuniste FOTO Arhiva Adevărul

Ea avut loc la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu“ Neamţ, în colaborare cu Mănăstirea Petru Vodă, Protopopiatul Piatra Neamţ şi Parohia Sfântul Ioan Botezătorul Mărăţei I, cu prilejul împlinii a 104 ani de la naşterea (10 februarie 1919) a preotului care a petrecut aproape 20 de ani din viaţă în închisoare.

Tot anul acesta, în iunie, se împlinesc 10 ani de la decesul părintelui Iustin, cel care a ctitorit câteva mănăstiri dedicate martiIor din temniţele regimului instalat de ruşi în România, după 1945 şi pe a cărui piatră funerară sut scrise propriile cuvinte: „Eu aşa am mers, cu Evanghelia în faţă şi cu naţiunea în spate“.

„A ajutat sute de mii de pelerini şi credincioşi prin cuvintele şi rugăciunile sale. Arhimandritul Justin Pârvu a aşezat în sufletul românilor dragostea şi credinţa faţă de Dumnezeu, iubirea de neam şi onoarea românului. Această doime, spiritualitate şi românism, l-au remarcat pe marele arhimandritul ca Duhovnicul neamului românesc“.

Acestea sunt spusele părintele Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, care a fost ctitorită de cel căruia i s-a mai spus şi Duhovnicul Moldovei. Într-un articol din „Doxologia“ se spunea că la finalul anilor anilor de închisoare, părintele Iustin a trăit cea mai importantă experienţă pe care o poţi avea în timpul vieţii: să te cunoşti pe tine însuţi pe calea suferinţei“.

Recunoscut drept urmaş al părintelui Cleopa, de la Mănăstirea Sihăstria, Iustin Pârvu s-a născut în satul Poiana Largului, comuna Călugăreni, judetul Neamt. A participat împreună cu Divizia 4 Vânători de Munte la luptele din cel de-al Doilea Război Mondial, ajungând pînă la Don. În 1945, a fost arestat şi condamnat la 12 ani închisoare.

Pedeapsa i s-a prelungit până în 1964, fiind încarcerat la Suceava, Văcăreşti, Jilava, Aiud, Gherla, Piteşti, muncă silnică executând în mina de la Baia Sprie. În 1992 a început construirea lăcaşului de la Petru Vodă, spunând că ideea zidirii unei mănăstiri l-a făcut să treacă mai uşor peste cumplitele suferinţe din temniţele regimului totalitar.

Mănăstirea Petru Vodă, ctitorie a părintelui Iustin FOTO Facebook

Începând din 2002, a ctitorit mai multe aşezăminte monahale, Schitul de la Aiud şi Mănăstirea Poarta Albă, ridicată în memoria deţinuţilor care au murit la lucrările Canalului Dunăre - Marea Neagră. În ceea ce priveşte Mănăstirea Paltin, aflată aproape de Petru Vodă, ea a fost ridicată în 1993, pentru a deservi aşezăminte sociale.

La Mănăstirea Petru Vodă este înhumat preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa, nume relevant al ortodoxiei româneşti contemporane şi poetul Radu Gyr (reînmormântat). Lăcaşul, având hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavrii, a fost înfiinţat în anul 1991, într-o poiană de la poalele muntelui Ceahlău. Părintele Iustin a decedat la 16 iunie 2013, fiind îngropat în cimitirul ctitoriei din Munţii Neamţului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”