Floarea Reginei Elisabeta, monument al naturii protejat de un secol. Ce riscuri își asumau cei care o rupeau
0Floarea-de-colţ mai este denumită Albumeală, Albumiţa, Edelvais, Flocoşiţă, Steluţă, Floarea doamnei, Floarea Bucegilor sau Crucea voinicului datorită frumuseţii şi a aspectului său delicat.
În România, ziua acestei flori deosebite, care creşte prin munţii Maramureş, Rodna, Rarău, Ciucaş, Bucegi, Făgăraş, Cozia, Retezat şi mai ales în Ceahlău, este marcată în fiecare an, la 5 martie.
Unul dintre primii specialişti care au cercetat-o a fost botanistul Alexandru Borza, acesta publicând un studiu în anul 1911.
Floarea-de-colț avea să fie declarată monument al naturii în 1930. I se mai spunea şi „Floarea Reginei Elisabeta“, fiind numită aşa în cinstea suveranei României, căreia îi era foarte dragă.
Despre această floare sunt informații într-o carte scrisă de profesorul Gheorghe Radu, fost director al Arhivelor Naţionale Neamţ, care a publicat, pe baza unor documente, detalii despre măsurile de ocrotire şi conservare.
Astfel, în Fondul Prefectura judeţului Neamţ, dosarul 210/1939, fila 1, este adresa cu numărul 25 din 6 martie 1939, în care prefectului i se aducea la cunoştinţă că în Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 148 din 1931, Floarea Reginei a fost declarată „Monument al Naturii“ şi că ruperea ei este interzisă pe tot cuprinsul ţării. În respectivul document se menţionau următoarele:
„Deoarece mulţi turişti şi ciobani rup această floare de pe munţii judeţului dumneavoastră, vă rugăm să binevoiţi a da ordine autorităţilor comunale, ca oricine va fi prins că a rupt această floare să fie identificat încheindu-se un proces-verbal de cele constatate“.
A urmat un ordin al prefectului adresat comandantului Legiunii de jandarmi şi pretorilor plăşilor. Prin adresa cu numărul 3.284 din 9 martie 1939, „spre ştiinţă a se conforma, erau obligaţi să facă toate formele legale pentru darea inculpatului la Judecătoria de Ocol în raza căreia a fost prins, urmând ca o copie de pe procesul-verbal să fie trimisă amintitei comisii, cu sediul la Laboratorul de Botanică, Universitatea Iaşi“.
Floarea de lână, Steaua de gheață, Floarea veșnică a Alpilor, Steaua de argint...
Legiuitorul prevedea şi pedepse pentru eventualii răuvoitori, stipulându-se că acel ce va fi prins că a rupt această floare se pedepseşte cu amendă de la 500 la 10.000 de lei, iar în caz de recidivă cu închisoare de la 2 luni la 2 ani, conform Art. II din Legea pentru Protecţia Monumentelor Naturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 148 din 7 iulie 1930.
Această minunăţie a naturii a fost pusă în valoare şi de Romfilatelia, care, în septembrie 2016, a pus în circulaţie o emisiune de timbre în imagini fiind rarităţi ale florei şi faunei din Parcul Naţional Ceahlău. Dimensiunea timbrelor este de 33 x 24 milimetri şi 24 x 33, tirajul total fiind de 3.946.480, din care 3.889.120 în coală de 80 de mărci plus o vinietă şi 57.360 de timbre în bloc de patru.
În Europa, prima relatare în scris despre floarea-de-colţ, „Edelweiss“ (care în limba germană înseamnă „alb nobil“), a apărut într-un studiu din 1785, realizat de naturalistul austriac Karl von Moll.
Se mai spune că altitudinea cea mai mare unde a fost descoperită este la 3.100 de metri, deasupra staţiunii eleveţiene Zermatt.
În alte ţări mai este numită Floarea de lână, Piciorul mic de leu, Steaua de gheaţă, Steaua de Argint sau Floarea veşnică a Alpilor.
Floarea a constituit şi subiectul unui cunoscut roman „Edelweiss“, scris de germanul Berthold Auerbach, în 1861.
A fost „temă“ a folclorului alpin internaţional în nenumărate cântece populare, de numele său fiind legate legende cu eroi ce o căutau, pentru a o dărui iubitelor.
Floarea-de-colţ este celebră în lume, inflorescenţa sa cu frunze păroase, ca o steluţă, fiind sigla companiei aviatice Swiss Airlines.
Este simbol naţional în Austria (apărând pe o monedă), Bulgaria, România, Slovenia şi Elveţia. Este şi pe insigna trupelelor alpine austriece, germane şi române.
În tradiţia populară românească, floarea-de-colț este un simbol al dragostei.