Fetiţă răpită chiar de mama ei. A fost găsită după ce tatăl minorei a sesizat poliţiştii din Neamţ

0
Publicat:

Poliţiştii din Neamţ s-au confruntat cu un caz mai puţin întâlnit în cazuistica cotidiană, fiind sesizaţi că o fetiţă de opt ani a fost răpită de mama ei. Speţa reclamată a fost rezolvată în doar câteva ore.

Mama și fiica au fost depistate în Gara Buzău FOTO Arhiva Adevărul

În dimineaţa zilei de 4 ianuarie 2024, cadrele de la Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Neamt - Postul Roman au fost sesizate că o minoră, domiciliată în oraşul de la malurile râului Moldova, a fost luată de mama sa, plecând din gară într-o direcţie necunoscută.

Reclamaţia a fost depusă de către tatăl minorei, un bărbat în etate de 41 de ani, din municipiul Roman, tutorele legal al copilei, decizie care a fost hotărâtă de o instanţă de judecată după pronunţarea divorţului dintre cei doi soţi. Sesizarea care privea fetița răpită a fost formulată în ziua menţionată, la ora 05.00. 

Fiind vorba despre dispariţia unui copil în condiţii destul de dubioase, poliţiştii s-au mobilizat, cazul fiind elucidat în doar câteva ore.

În urma verificărilor, mama, o femeie în vârstă de 40 de ani, originară din judeţul Olt, care era însoţită de fiică, a fost descoperită într-un tren care se îndrepta de la Vatra Dornei spre Bucureşti.

„Acestea au fost identificate de poliţiştii de la Postul Transporturi Buzău, fiind preluate de poliţiştii din Roman şi conduse la sediul unităţii, pentru investigaţii. În cauză poliţiştii continuă cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor, minora în cauză fiind predată tutorelui legal“, a transmis Poliţia Neamţ.

Conform Articolului 279 din Codul Penal, care reglementează nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, reţinerea de către un părinte a copilului, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi