Fărădelegi în serie în codrii Neamţului. Au fost confiscate maşini de sute de mii de euro

0
Publicat:

Bilanţul activităţii Inspectoratului de Poliţie atestă că fărădelegi prin codrii Neamţului se petrec constant. În timpul controalelor au fost confiscate şi căruţe, dar şi maşini de sute de mii de euro, la fel stând lucrurile şi în cazul umor cantităţi apreciabile de lemn, plus că au fost aplicate sancţiuni pecuniare consistente.

Lemnul fără acte duce automat şi la confiscarea autovehiculului FOTO Poliţia Română

Verificările au avut loc în cooperare cu alte instituţiile cu atribuţii în acest domeniu, judeţul fiind unul care deţine mari suprafeţe împădurite. Au fost acţiuni şi controale în fondul forestier, urmărindu-se provenienţa, prelucrarea, depozitarea şi valorificarea materialului lemnos.

Mari deficienţe au fost descoperite la firmele cu obiect de activitate în domeniu şi în ceea ce priveşte legalităţii transporturilor, dar în culpă au fost şi persoane fizice. În 2022, au fost constatate 340 de infracţiuni la regimul silvic, fiind aplicate 548 de contravenţii, în valoare de 885.500 de lei.

„S-a dispus confiscarea cantităţii de 1.825,29 metri cubi material lemnos, în valoare totală de 718.160 de lei şi indisponibilizarea a 14 autoutilitare destinate transportului de material lemnos, şase atelaje hipo, precum şi altor bunuri folosite la comiterea de infracţiuni sau contravenţii“, se arată în bilanţul Poliţiei Neamţ.

În urma unui control, o firmă din Bicaz Chei are dosar penal pentru transport ilegal de material lemnos şi fals informatic, după o acţiune a poliţiştilor. Oameni legii aveau informaţii despre anumite nereguli  şi au urmărit cum se derula activitatea, iar pe 28 iunie, un ansamblu de vehicule al societăţii a fost urmărit până la sediu.

Poliţiştii au constat că transportul nu era efectuat cu documente legale. „Urmează a se dispune ridicarea în vederea confiscării a ansamblului de vehicule în valoare de aproximativ 60.000 euro şi volumului de 36,50 mc lemn rotund brad, în valoare de 21.500 lei“, preciza subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Un caz de amploare ieşea la iveală pe data de 29 septembrie 2022, când au fost efectuate 146 de percheziţii la firme, ocoale silvice şi persoane fizice din 17 judeţe, inclusiv din Neamţ. Dosarul încă nu este finalizat, fiind acuze de spălare de bani, delapidare, evaziune fiscală şi tăieri ilegale de arbori din fondul forestier.

„Au fost ridicate 18 laptopuri, 62 de telefoane, 20 de medii de stocare, 198.510 lei, 87.075 de euro şi 100 de dolari. Au fost aplicate 16 sancţiuni, în valoare de 125.000 de lei, fiind confiscaţi 436 mc de lemn, în valoare de 292.311 lei, 16.796 de bucăţi de lambriu şi 438 de bucăţi de grinzi“, se arăta într-un comunicat al IGPR.

În timpul celor 146 de percheziţii s-au mai constatat mari diferenţe între stocurile faptice şi scriptice de lemn, anume un minus de 701 mc de lemn rotund, în valoare de 561.320 de lei, un plus de 78 mc de masă lemnoasă rotundă, în valoare de 62.960 de lei şi un minus de 113 mc de biomasă, evaluată la suma de 113.870 de lei.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG