Episcopul Melchisedec Ştefănescu, deschizător de drumuri în masoneria din Moldova
0Episcopul Melchisedec Ştefănescu, savant şi teolog, a activat în loja „Renaissance” din Ismail ajutându-l pe Kogălniceanu la punerea în aplicare a legii cu privire la secularizarea arhivelor mănăstireşti.
Pe nume de mirean Mihail, cel care avea să devină episcopul Melchisedec, s-a născut pe 15 februarie 1823 în comuna Gârcina, de lângă Piatra Neamţ. Descindea dintr-o familie de preoţi, având mai multe rude care au ales monahismul.
Studiile şi le-a făcut la Seminarul de la Socola, apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1848 - 1851), unde a obţinut titlul de „magistru în teologie şi litere”. Activitatea didactică şi-a desfăşurat-o ca învăţător în Şerbeşti - Neamţ (1841-1842), apoi la Seminarul de la Socola unde a fost profesor timp de 10 ani, iar între 1856 - 1861 a fost profesor şi director la Seminarul din Huşi. În această perioadă a publicat numeroase manuale didactice, majoritatea prelucrate după cele ruseşti.
În 1843 s-a călugărit cu numele de Melchisedec, iar un an mai târziu a fost hirotonit ierodiacon la Socola. În 1853 a fost hirotonit arhimandrit, iar între anii 1861-1864 a fost locţiitor de episcop la Huşi. Printr-un decret semnat de Al.I. Cuza a fost numit episcop eparhiot al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reşedinţa în Ismail (1865 - 1879). Pe 22 februarie 1879 a fost ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte (16 mai 1892). A fost unul dintre istoricii de seamă ai vremii sale şi a publicat documente slavone, inscripţii şi însemnări din bisericile din Moldova, monografii de eparhii, biografiile unor ierarhi etc.
Ministru în guvernul masonului Kogălniceanu
Pătrunderea fenomenului masonic în spaţiul ortodox a făcut ca în secolul al XIX-lea Biserica Ortodoxă să reacţioneze cu asprime. „Afurisania împotriva francmasoneriei” dată de către Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului în 1815 suna astfel:
„Prin urmare, spunem că, oricine fiind îmbrăcat în sfintele veşminte cu epitrahil şi omofor, şi un astfel de om va bine vesti vouă o altă Evanghelie afară de ceea ce am bine vestit vouă, măcar de ar fi şi Înger din cer, anatema să fie. (Galateni, I, 8-9) Deci, oricâţi se alătură cu grăbire acestei slujbe drăceşti şi nelegiuite a francmasoneriei, şi toţi cei ce îi urmează în mândria şi rătăcirea lor, să fie afurisiţi şi daţi anatemei de către Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. După moarte, ei nu vor avea parte de iertare şi dezlegare...” (Declaraţia lui Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului, 2 februarie, 1815)
Cu tot acest blestem, francmasonii au activat în spaţiul răsăritean ortodox, începând cu anul masonic 1848. Acţiunile lor au fost îndreptate pentru modernizarea statelor din aceasta zonă, printre care şi România.
Istoria masoneriei române I (lectura Florian Pittiş):
Legătura episcopului Melchisedec Ştefănescu cu francmasoneria apare în perioada paşoptistă şi a Unirii Principatelor, când în Moldova şi Ţara Românească se înfiinţau loje în care activau politicieni, istorici, scriitori. Prima lojă s-a înfiinţat la Iaşi în 1742, iar în 1744 s-a infiinţat Loja Moldova condusă de Leon Gheuca, episcopul de Roman (1769-1785), decan al Huşilor şi Mitropolit între 1786 şi 1788. El a deschis drumul, fiind primul dintr-un şir de episcopi care au ales să se alăture masoneriei şi mişcării sociale, în special celei religioase.
Melchisedec Ştefănescu a devenit ministru al Culturii doar pentru un an (1860), însă, din cauza atacurilor din partea marii nobilimi, care nu putea accepta ca un funcţionar arhiereu să fie ales într-un asemenea rang, a fost forţat să-şi prezinte demisia, semnată cu „mult regret” de Alexandru Ioan Cuza.
În perioada în care era episcop al eparhiei Dunărea de Jos, Melchisedec a lucrat în Loja „Renaissance”, în oraşul Ismail, ajutându-l pe Kogălniceanu la punerea în aplicare a legii cu privire la secularizarea arhivelor mănăstireşti.
Activitatea episcopului Melchisedec este confirmată la capitolul „Eclesiastici” din lista principalelor personalităţi româneşti care au făcut parte din francmasonerie, întocmită după repertoriul realizat de Horia-Nestorescu-Bălceşti şi publicat în „Ordinul Masonic Român” (1993).
A militat pentru Unire şi autocefalia BOR
Istoria îi recunoaşte episcopului Melchisedec Ştefănescu meritele pentru două cauze importante ale epocii: Unirea Principatelor şi recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române faţă de Constantinopol. Episcopul Melchisedec a fost ales membru în Divanul Ad-Hoc în 1857 şi a sprijinit reformele lui Al.I. Cuza. În 1960 a fost numit ministru al Cultelor, membru de drept în Senatul României, iar în 1868 i s-a încredinţat o misiune politică în Rusia.
Precursor al ecumenismului, a fost delegat de Sf. Sinod la Conferinţa vechilor catolici de la Bonn (1875). Ca membru al Sf. Sinod, a prezentat o serie de memorii pentru prosperarea vieţii bisericeşti, ameliorarea stării materiale a clerului, dar mai ales în legătură cu recunoaşterea autocefaliei.
A trimis tineri la studii în Rusia (Gavriil Musicescu, Silvestru Bălăneşti, Constantin Nazarie ş.a.). Prin testament a creat o fundaţie din care să se acorde burse de studii la Academia duhovnicească din Kiev, iar biblioteca şi colecţia sa numismatică le-a dăruit Academiei Române al cărei membru devenise în 1870.