Director condamnat la închisoare în scandalul şpăgilor de 125.000 de euro de la Ambulanţa Neamț

0
Publicat:

Ultimii acuzaţi din dosarul care priveşte şpăgile de 125.000 de euro de la Ambulanţa Neamţ, sume cerute la examenele măsluite pentru angajări definitive, au fost condamnaţi de Tribunalul Bacău. Sentința nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel

Dan Morenciu, fost manager al Ambulanței Neamț FOTO Arhiva Adevărul

Tribunalul Bacău a pronunţat astăzi, 28 decembrie 2023, după două amânări, sentinţele în cazul de corupţie care a zguduit sistemul de sănătate nemţean.

Dan Dorin Morenciu, fostul manager, a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunii de luare de mită, fiind condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare. Instanţa a decis ca acestuia să i se confişte 82.000 de euro, bani depistaţi la percheziţii.

A mai fost condamnată şi Elena Preda, fosta asistentă şefă de la staţia din Târgu Neamţ, la 2 ani şi 6 luni, dar cu suspendare. Alţi 12 inculpaţi, care au dat mită, au beneficiat de clemenţă, primind tot sentinţe cu suspendarea executării pedepsei.

În această speţă, Direcţia Naţională Anticorupţie a finalizat ancheta spre sfârșitul anului trecut, dispunând, pe 25 octombrie 2022, trimiterea în judecată a suspecţilor, în total fiind nu mai puţin de 29 de inculpaţi.

Directorul Dan Morenciu ar fi cerut mită 125.000 de euro, pentru angajări la serviciul menţionat, fiind acuzat de 22 de fapte de luare de mită.

Procurorii anticorupţie au făcut cercetări cu privire la modalitatea prin care 22 de persoane au reuşit să ocupe posturi de personal sanitar şi auxiliar pe perioadă determinată în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. De menţionat este faptul că directorul interimar Dan Morenciu fusese numit în funcţie de la 1 martie 2022.

Între 2 şi 18 mai 2022, instituţia a organizat examene pentru  job-uri pe perioadă nedeterminată, pentru cei care fuseseră angajaţi în timpul stării de alertă, cauzată de epidemia de coronavirus. Numai că examenele au fost trucate contra unor sume în euro, acuzaţiile fiind de dare şi luare de mită, dar și complicitate la aceste infracţiuni.

Prins în flagrant

„Inculpatul Morenciu Dan Dorin, direct sau prin intermediul subalternilor săi, Andronache Gladior (lider de sindicat - n.red.), Preda Elena şi Rozoschi Maria Luminiţa (asistente şefe - n.red.) ar fi pretins de la 22 de persoane sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 euro (în total 125.000 euro) şi ar fi primit 82.000 euro, pentru ca acestea să fie declarate admise la concurs“.

Aceste aspecte erau menţionate într-un comunicat DNA. Pe 18 mai 2022, Dan Morenciu a primit pe o stradă din Piatra Neamţ, la o spălătorie auto, de la Elena Preda, suma de 40.000 euro, care provenea de la nouă persoane ce-şi doreau angajări definitive. A fost momentul în care procurorii anticorupţie au realizat un flagrant.

Pentru a se asigura că nu vor fi probleme cu acele concursuri, Gladior Andronache şi Maria Rozinschi au oferit 1.500 de euro la doi membri ai comisiei de examinare.

„Toţi cei 22 de candidaţi au fost declaraţi admişi în condiţiile în care mulţi dintre ei nu ar fi dovedit că au avut cunoştinţele necesare promovării examenului“, mai preciza DNA.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Neamţ, dar a fost strămutat la Tribunalul Bacău. În timpul cercetărilor, procurorii au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, pentru dare şi luare de mită în cazul a 13 inculpaţi. Pentru că au admis comiterea faptelor penale, ei au beneficiat de o diminuare a pedepselor, care au fost cu suspendare.

Mai multe pentru tine:
Mihai Viteazul nu a fost recunoscut ca domnitor al Transilvaniei. Cum îl vedea împăratul german și cum faima sa a devenit mortală
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Performanțele unuia dintre cei mai buni salvatori din lume. Cum se antrenează pompierul care coordonează cea mai buna echipa de alpiniști de intervenție din România
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”