Comisar-şef de la Poliţia Piatra Neamţ acuzat de practici interlope. Cum s-a răzbunat pe fosta amantă

0
Publicat:

Dragoş Aolăriţei, comisar-şef la Poliţia Piatra Neamţ, care conducea Biroul de Ordine Publică, este acuzat de practici interlope. S-a răzbunat pe fosta amantă, care îl părăsise, chiar în timpul serviciului, fiind ajutat şi de nişte colegi. Şi ei au necazuri.

Mașinile Poliției au fost folosite în alte scopuri FOTO Arhiva Adevărul

Ofiţerul este cercetat penal de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere în formă continuată şi abuz în serviciu. Faptele au avut loc în prima lună a acestui an, dar ancheta a fost declanşată în decembrie 2022, când a avut loc şi o percheziţie.

Folosind maşini din dotarea Poliţiei Piatra Neamţ, pe timp de noapte, el ar fi provocat distrugeri la autoturismele deţinute de doi pietreni. Tot cu un autovehicul inscripţionat cu însemnele instituţie, a urmărit, nejustificat, prin oraş o persoană. În acest mod s-a răzbunat pe fosta amantă, care îl părăsise.

„S-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale impotriva inculpatului A.D., pentru săvârşirea unei infracţiuni de distrugere, în formă continuată (2 acte materiale), constând în aceea că, în două nopţi diferite din ianuarie 2022, fiind în timpul serviciului, a distrus, prin înţepare, cauciucuri de la două autoturisme aparţinând unor persoane vătămate diferite“, a transmis Parchetul Neamţ.

Prejudiciul a fost estimat la circa 1.600 de lei. Acuzaţia de abuz în serviciu survine altei „misiuni“ nocturne. Cu o autospecială a Poliţiei Piatra Neamţ a urmărit, fără vreun drept legitim, pe străzile din oraş maşina unei persoane vătămate, şicanând-o. Se pare că la volan era tot femeia cu care avusese o relaţie. 

Pe data de 14 decembrie 2022, anchetorii au pus în aplicare un mandat de percheziţie la domiciliul ofiţerului, comunicându-se că au fost ridicate mai multe bunuri ce pot conduce la descoperirea şi strângerea de probe cu privire la infracţiunile cercetate, autori, participanţi şi la conservarea urmelor săvârşirii faptelor penale.

În acest dosar mai sunt cercetaţi alţi trei agenţi de la Poliţia municipiului Piatra Neamţ, pentru acces ilegal la un sistem informatic. Procurorii nu au luat nicio măsură preventivă împotriva celor patru suspecţi. Ofiţerul nu mai conduce Biroul de Ordine Publică, fiind mutat la altă structură.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile