Clemență a Justiției după dezmățuri cu droguri în cluburi de fiţe, în pandemie. Sentinţa dată unui patron din Neamţ

0
Publicat:

În pandemie, dezmățuri cu droguri se organizau în două cluburi de fiţe din Piatra Neamţ. Sentinţa dată unui patron, care şi-a recunoscut vinovăţia, a fost pronunţată recent de judecători.

Petrecerile la Chalplin's Pub aveau loc după lăsarea nopții FOTO Arhiva Adevărul

Magistraţii de la Curtea de Apel Bacău s-au pronunţat, pe 18 mai 2023, prin sentinţă definitivă în dosarul drogurilor consumate în plină criză pandemică în două vestite localuri din municipiu. Este vorba despre doar patru persoane, care au recunoscut faptele.

Cristian Dobrea, patronul de la Chaplin's Pub, a primit 3 ani şi 11 luni de închisoare, pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată, deţinere fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu şi punere la dispoziţie, cu ştiinţă, a unui local în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri.

În acelaşi dosar cu dezmățuri cu droguri, Ciprian Motoi a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de detenţie, iar alţi doi fără executare, Claudiu Enea - 2 ani şi 9 luni şi 2 ani şi 2 luni, Mihai Pavăl. Toţi patru şi-au admis vinovăţia, au fost judecaţi pe procedură simplificată, una care le-a „adus“ beneficiul reducerii pedepsei cu o treime.

„Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care va adăuga sporul obligatoriu de 11 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte două pedepse stabilite în cauză (9 luni închisoare şi 2 ani închisoare), urmând ca inculpatul DCV să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 11 (unsprezece) luni închisoare“, se arată în sentinţă.

În acest dosar, pentru alte şase persoane, între care este şi patronul de la Jazz Caffe, Constantin Cuejdianu, procesul este încă la instanţa de fond, Tribunalul Neamţ. Toţi cei zece inculpaţi au fost arestaţi preventiv, în aprilie 2021. Chefurile cu circuit închis au avut loc în diferite perioade, începând cu anul 2020.

La finalizarea anchetei, DIICOT a concluzionat că localurile erau puse la dispoziţie pentru consum de stupefiante.  Petrecerile aveau loc mai ales în nopţile de vineri spre sâmbătă, după ora 22.00, patronii cluburilor chemau dealerii de stupefiante, urmau tranzacţiile cu clienţii, care, în funcţie de preferinţe, se „delectau“ cu cocaină, ecstasy şi cannabis.

Procurorii au detaliat şi cum erau consumate stupefiantele şi că dealerii erau ţepari. Unii nu aveau trecere la clienţi deoarece solicitau preţuri pe gram mult mai mari decât mergea piaţa, ori cantitatea reală era mult mai mică decât cea solicitată şi plătită. Până şi investigatorii sub acoperire au fost păcăliţi când au cumpărat stupefiante, pentru a proba infracţiunile.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie