Ce sunt ouăle „hărăpeşti“, cele mai bune la „închistrit” şi înroşit. Obiceiul de Sfintele Părăsemi

Multe dintre credinţele populare ale românilor se referă la ou, simbol central al Paştilor. Exista şi o dată anume când trebuiau adunate din cuibare, ouăle „hărăpeşti“ fiind cele mai căutate

O veche tradiţie a românilor din Săptămâna Patimilor era aceea că doar Joia Mare era ziua când gospodinele închistreau sau înroşeau ouăle, pentru Paşti. Potrivit cutumelor, acestea trebuiau culese din cuibar la o anumită dată din calendar, la jumătatea Postului Mare, când se celebra o sărbătoare. 

Este vorba despre Sfintele Păresimi, Miezul ori Miaza Păresii, Păreţii sau Ziua Ouălor, la jumătatea postului. Cuvântul „păresimi“ provine din latinescul quadrogesimo, care înseamnă „40 de zile“, adică durata Postului Mare, sărbătoarea Ouălor fiind socotită un fel de „părete“ care

desparte perioada de post în două. 

În trecut, femeile trebuiau să ţină această zi ca pe o duminică, fiind interzise anumite munci, precum torsul, ţesutul, cusutul, periatul, urzitul, şi, mai ales, văruitul. O credinţă răspândită în alte vremuri spunea că tot ceea ce se lucra în această zi se strica. 

În legătură cu strânsul şi număratul ouălor în această zi existau mai multe motivaţii. Una era că se făcea acest lucru pentru a nu se strica ouăle până la Paşti, iar alta că numai astfel se spera ca găinile să facă mai multe ouă! Cele mai multe femei păstrau aceste ouă pentru a le face roşii sau pentru prepararea cozonacului şi a păştii. 

„Ziua Ouălor era foarte aşteptată de copii, aceştia ajutându-şi mamele la alesul celor mai bune ce urmau a fi înroşite sau închistrite. Astfel, pruncii alegeau mai ales ouăle de găini negre, ouă numite «hărăpeşti»; aceste ouă aveau coaja gălbuie, fiind mult mai tari decât celelalte. Puse deoparte, înroşite într-un mod mai deosebit, acestea îi ajutau pe posesorii lor să câştige la Paşti multe alte ouă“, se arată într-un studiu publicat de Centru pentru Cultură şi Artă „Carmen Saeculare“ Neamţ. 

Practici magice cu coaja ouălor sparte 

De remarcat că, în spatele unor practici aparent banale se afla o grijă specială pentru unul din elementele centrale ale sărbătorii pascale, oul, simbolul începutului, dar şi al învierii Domnului. Altfel,

oul este substitutul divinităţii primordiale care este înfrumuseţat prin vopsire şi încondeiere în Săptămâna Patimilor, pentru a fi jertfit şi mâncat sacramental în ziua de Paşte. 

„Izvoare istorice şi arheologice certe atestă că, înainte de Hristos, a existat obiceiul de a se face cadou ouă colorate la marile sărbători sezoniere. Astfel, la sărbătorile de primăvară vechii perşi îşi dăruiau unii altora ouă de diferite culori, iar la celebrarea zeului Ianus tinerii romani îşi trimiteau ouă de culoare roşie împreună cu alte cadouri. Apariţia în ceremoniile antice de înnoire a timpului a oului, în special a

oului colorat, se baza pe concepţia cosmogonică care asocia Universul cu oul generator de viaţă“, se mai precizează în studiul făcut public de Centrul „Saeculare“. 

În China se credea că Cerul şi Pământul formează un uriaş ou de pasăre. Cerul ar fi învelişul Pământului, asemănător cojii de ou care înveleşte gălbenuşul. În creştinism, oul colorat şi împodobit prin încondeiere este simbolul Mântuitorului care părăseşte mormântul şi se întoarce la viaţă, precum puiul de găină ieşit din găoace. 

Iar românii, dar şi alte popoare, înroşesc ouăle şi le încondeiază primăvara, de Paşti. Cât despre cojile ouălor sparte, se crede că puteau aduce oamenilor, prin diferite practici magice, frumuseţe şi sănătate, să lege sau să îndepărteze oamenii, să grăbească căsătoria fetelor, să dea belşug şi rod bogat holdelor şi să înmulţească vitele. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Lucrări pe Axa strategică 3 Piatra Neamţ - Bacău. Obiectivele proiectului de 32 milioane de euro

Sâmbăta Ursului, un obicei din Postul Paştilor. De ce era bine să te „calce“ ursul dresat de romi