Banda „Împăratului“. Sentinţe după ce a dat ordinul de asasinare a „cuscrului“ lui Adi Minune în Irlanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Antin conducea gruparea interlopă, iar Liviu Ciucheş era mâna lui dreaptă FOTO Poliţia Română

Membrii bandei conduse în Irlanda de un român, căruia i se spunea Împăratul, au primit sentinţe aspre pentru că au executat ordinul de a ucide un oponent

Autorii români ai unui omor săvârşit acum şapte ani în Irlanda, unul ordonat de şeful unei bande de criminalitate organizată, au fost condamnaţi recent la foarte mulţi ani de închisoare, sentinţa fiind pronunţată de magistraţii de la Tribunalul Bucureşti. 

Victima infracţiunii a fost Virgil Buşă, tatăl lui Franco, un tânăr care prin anii 2013 - 2014 era iubitul fiicei cunoscutului manelist Adi Minune. La acea vreme se vorbea că Buşă va fi cuscrul lui Minune. Nouă persoane au fost condamnate în acest dosar, care a fost soluţionat ca urmare a cooperării dintre procurorii din România şi Irlanda. 

Anchetatorii au concluzionat că asasinatul a fost comandat în urma neînţelegerilor survenite pe „piaţa“ prostituatelor. Dintre cei condamnaţi, cea mai mare pedeapsă, 30 de ani de detenţie, a primit-o Mihai Ionuţ Mărtinaş, iar Nicolae Stanca are de executat 20 ani şi două luni. Câte 19 ani şi şase luni au de ispăşit Gabriel Păunescu, Corneliu Vârlezeanu, Ionuţ Păuc, Bogdan Ionuţ Şuşcă, Ioan Bizău şi Bogdan Danci, iar Liviu Bîrligea are 9 ani şi 10 luni. 

Aceste aspre senţinţe survin acuzelor de pentru constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, omor calificat, tentativă la omor calificat, tâlhărie calificată şi complicitate la tâlhărie calificată. Banda de infractori români acţiona de mai mulţi ani în Irlanda, fiind condusă de Ion Anton, zis „Împăratul“, un individ de 43 de ani, din satul Nisiporeşti, comuna Boteşti, judeţul Neamţ. 

El figura în scriptele judiciare ca fiind un infractor deosebit de periculos, inclus în categoria „Most wanted“. Dirija gruparea infracţională care exploata prostituate românce, alte activităţi ilicite constând în perceperea taxelor de protecţie, şantaj, spargerea de bancomate prin aruncarea lor în aer cu ajutorul explozibililor sau comiterea de tâlhării. Pentru crima din Irlanda, care a avut loc în 2014, Anton fusese dat în urmărire internaţională, iar pe 28 septembrie 2020 a fost identificat în ţara unde-şi avea „afacerile“. 

„La ordinul liderului, membrii au acţionat în concertat pentru uciderea unui bărbat“ 

Din banda „Împăratului“, doar Liviu Ciucheş, tot din Nisiporeşti, Neamţ, un individ de 27 de ani, mai figurează pe site-ul Eumostwanted.eu - „Most wanted“, ca fiind unul dintre cei  mai căutaţi criminali din

Europa. Bucureşteanul Virgil Buşă deceda pe 13 aprilie 2014, la un spital din oraşul Blanchadstown. S-a crezut că a fost vorba despre un jaf, dar omorul avea să fie rezolvat în România, peste doi ani, în urma unui denunţ, se pare a unui membru al reţelei interlope. 

Virgil Buşă a fost ucis cu lovituri de rangă şi cuţit FOTO Facebook

„S-a înregistrat un denunţ în care a fost descris modul în care a fost ucisă o persoană de sex masculin, în aprilie 2014, în Navan, Irlanda. În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că la data de 10 aprilie 2014, în jurul orei 01:45, la ordinul liderului grupării, membrii acesteia au acţionat în mod concertat pentru uciderea unui bărbat care ar fi încercat să-şi impună autoritatea în zona de acţiune a grupării infracţionale. La aceeaşi dată, suspecţii au exercitat acte de violenţă cu răngi şi cuţite“, anunţa DIICOT. 

Autorii au acţionat premeditat, victima fiind urmărită şi supravegheată chiar din imobilul unde locuia,

autorii închiriind o locuinţă la parterul clădirii: „În timp ce victima se afla acasă, membrii grupării, înarmaţi cu arme albe, au pătruns în interior prin efracţie, spărgând uşa de acces şi procedând la lovirea cu cruzime a tuturor persoanelor aflate în locuinţă, în special a persoanei vătămate şi sustrăgând aparatură electronică“. 

Virgil Buşă a încercat să se salveze, sărind de la etajul II, dar a fost prins când încerca să fugă Bucureşteanul a reuşit să ajungă într-un garaj, acolo unde a fost găsit de poliţişti, însă a decedat la spital. Înainte de agresiune, Ioan Anton l-a ameninţat pe Buşă, cât şi pe o altă persoană vătămată, o prostituată, că vor avea de suferit dacă nu i se achită, periodic, sume de bani cu titlu de taxe de protecţie, respectiv 7.000 de euro, plus 350 de lire la fiecare două zile. Se pare că Buşă, sau „Gil“, cum îi spuneau prietenii, încerca să pătrundă pe piaţa prostituatelor, două dintre „fetiţe“ aflându-se în apartament cu el în momentul atacului.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Clanul fraţilor cămătari care şantaja patronii sălilor de jocuri. Ce gafă a dus la o arestare

Două surori adoptate în SUA şi-au găsit în două zile părinţii din România. Apel de suflet pe Facebook

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”