Banda de tâlhari minori care a terorizat municipiul Piatra Neamţ. Sunt suspectaţi de mai multe jafuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorii infracţiunilor ar putea fi arestaţi FOTO Arhiva Adevărul

Câţiva adolescenţi din Piatra Neamţ sunt autorii unor jafuri comise pe străzile oraşului, ei fiind puşi sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată

Vacanţa mare a anului 2022 a fost perioada pe care patru

adolescenţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, au decis să o petreacă altfel, dar nu într-un mod constructiv. În decurs de câteva zile au prădat două persoane, dar au fost identificaţi foarte repede.

Nu este exclus ca cercetările în acest caz să releve că activitatea lor infracţională este mai vastă. Anchetatorii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au fost sesizaţi, pe 8 august 2022, de către o femeie de 36 de ani, din judeţul Bacau, cu privire la faptul că a fost victima unei tâlhării. 

„În urma activităţilor efectuate de poliţişti, au fost identificate patru persoane, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, din Piatra Neamţ, bănuite de comiterea faptei. Pe o stradă, victima ar fi fost ameninţată cu acte de violenţă, fiindu-i sustraşi 50 de lei“, conform unui comunicat al IJP Neamţ. 

Ancheta în acest caz a fost extinsă, iar verificările efectuate aveau să stabilească o altă fărădelege. În seara zileie de 27 iulie 2022, în jurul orei 21:30, aceeaşi adolescenţi au ameninţat un bărbat de 40 de ani, tot din Piatra Neamţ. Autorii l-au deposedat de o borsetă, în care victima avea documente persoanele şi un telefon mobil. 

Făptaşii, identificaţi fiind, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată. Urma ca astăzi procurorii să sesizeze magistraţii de la Judecătoria Piatra Neamţ, pentru

dispunerea unei măsuri preventive, arest, arest la domiciliu sau control judiciar.

Zilele trecute, poliţiştii nemţeni au rezolvat un furt mai „deosebit“. Doi indivizi din Botoşani erau arestaţi, pe 6 august, la Judecătoria Târgu Neamţ, pentru că au sustras filtre de particule de la mai multe maşini, faptele având loc în noaptea de 30/31 mai 2022. Funcţie de autovehicule, filtrele se vând cu preţuri între 400 şi 2.500 de lei, dar şi cu 700 de euro. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Misiune dificilă a salvamontiştilor din Neamţ pentru recuperarea cadavrului unui alpinist căzut în Ceahlău

Peripeţii după ce a „uitat” că-i arestat la domiciliu. Accident comis în timp ce fugea de poliţişti

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție