A murit directorul unicei firme cu acţionariat străin din România comunistă. Din invidie, Elena Ceauşescu a vrut să o lichideze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Strătilă, un nume cu rezonanţă în Neamţ FOTO ZiarPiatraNeamţ.ro

Ioan Strătilă, fost director al societăţii RIFIL, a decedat astăzi, firma pe care Elena Ceauşescu dorea să o lichideze fiind prima şi unica din România cu partener străin.

Ion Strătilă, fost director general al firmei mixte româno-italiene RIFIL din Săvineşti, a încetat din viaţă, astăzi, 22 iulie 2022, la vârsta de 80 de ani. Numele acestuia, dincolo de responsabilităţile funcţiei la o societate puternică în economia României, a fost unul cu enormă „greutate“ în Neamţ. S-a implicat în multe alte domenii ale „vieţii“ sociale.

A fost, graţie şi rezultatelor firmei, un sponsor necontenit al sportului individual sau de echipă din ţinutul de sub Ceahlău şi nu numai, a ajutat elevi merituoşi, dar fără resurse materiale, să-şi termine studiile universitare, a sprijinit suferinzi să se opereze în străinătate, sau a contribuit financiar în situaţii cauzatede incendii, inundaţii, etc. 

Ioan Strătilă, care după evenimentele din decembrie 1989 a devenit preşedintele Consiliului de Administraţie, l-a avut ca partener pe asociatul italian, directorul Luigi Bodo, şi el un personaj emblematic pentru Piatra Neamţ, implicându-se în multiple acţiuni, dincolo de cele de la firmă. În ultimii ani, directorul pietrean s-a luptat cu o boală incurabilă. 

„Prima societate mixtă cu partener occidental din România şi din întregul bloc comunist Est-European lua fiinţă în 1973, pe 24 aprilie. Constituirea societăţii mixte româno-italiene RIFIL, persoană juridică română, a fost aprobată prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România cu nr. 252.

Obiectull de activitate era producerea şi comercializarea firelor acrilice vopsite şi nevopsite“, se arată într-un istoric al societăţii.

RIFIL vindea pe pieţele din zona mediteraneeană, nordul Europei, Statele Unite ale Americiii şi Orientul Mijlociu. Fiind întreprindere de comerţ exterior, întreaga evidenţă a activităţii economice era în valută. Toate vânzările se făceau la export, iar plăţile se încasau numai în dolari, constituind o importantă sursă de venituri în devize liber convertibile pentru România comunistă. Conform termenilor contractului de înfiinţare, acesta expira după 16 ani, la finele lunii mai 1989. 

În ciuda variantelor propuse de partenerul italian, autorităţile române au refuzat continuarea activităţii şi intrarea societăţii în lichidare, începând cu septembrie. Decizia aparţinuse Elenei Ceauşescu, „savantul“ inventat în chimie, care-şi vedea umbrite „meritele“. Numai că, au survenit evenimentele din decembrie 1989, iar hotărârea de desfiinţare a firmei, una la care deja fuseseră numiţi lichidatori, nu a mai avut loc. În prezent, după modernizările inerente la o societate care are numai parteneri externi, RIFIL continuă să funcţioneze cu rezultate financiare deosebite, având unităţi de producţie şi în alte judeţe din România. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Împuşcat cu un pistol de asomare a porcilor. Teribila moarte a unui român venit acasă din Italia

Povestea unui urs care a stat zile în şir într-un laţ al braconierilor. A murit chiar înainte de tranchilizare

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”