A înjunghiat mortal, pentru o pradă de 10 lei, un cunoscut actor român, dar face apel la clemență

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criminalul care l-a ucis cu sânge rece, în locuinţa sa din Piatra Neamț, pe actorul Constantin Ghenescu, a fost deja condamnat la 18 ani de închisoare, dar cere revizuirea sentinței. Cererea acestuia a fost depusă şi înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ.

Actorul Constantin Ghenescu FOTO Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Ştefan Botezatu, în vârstă de 34 de ani, se întoarce în faţa judecătorilor care l-au trimis după gratii, după ce, în 2013, i-a suprimat cu sânge rece viaţa lui Constantin Ghenescu, care avea 69 de ani la data crimei, actor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, dar şi la altele din ţară. A jucat și în filme.

Nu este prima cerere de acest fel a făptașului, toate celelalte fiind respinse de magistraţi, ca nefondate. Este posibil ca petiţia în justiţie a lui Botezatu să fie doar un tertip, mulţi inculpaţi formulând revizuiri doar pentru a schimba „aerul“ din puşcării, cu o „plimbare“ la instanţă.

În acest caz, actele de urmărire penală au stabilit că criminalul condamnat a premeditat omorul încă de pe 1 septembrie 2013. L-a observat pe actor când efectua o operaţiune la un bancomat, urmărindu-l până  a intrat în blocul unde locuia. A doua zi, Botezatu s-a întânit cu „prietena“, o minoră de nici 14 ani.

S-au înţeles să-l jefuiască pe actor, iar în jurul orei 21,00 au pătruns în  apartament, profitând că uşa era deschisă. Minora a intrat în bucătărie, pentru a căuta bani, iar Botezatu, înarmat cu un cuţit, a acţionat violent asupra victimei care dormea.

I-a cerut bani, dar, buimac de somn, actorul nu a avut vreme să-şi dea seama ce se întâmplă, pentru că a fost înjunghiat mortal în gât. Când minora a observat ce se petrece, a fugit. Cercetările aveau să stabilească faptul că din locuinţa actorului au fost sustrată suma de 10 lei, în monede de 50 de bani.

Botezatu s-a întors la locul faptei pe data de 4 septembrie 2013 şi a sustras o combină muzicală, constatatând că nimeni nu se sesizase despre omor, victima fiind tot pe patul unde fusese ucisă. Crima avea să fie descoperită a doua zi, necropsia stabilind şi cauza decesului.

Moartea s-a datorat secţionării venei jugulare şi hemoragiei masive. Pe 7 septembrie a fost identificat şi ucigaşul. La anchetă, Botezatu a mărturisit că minora nu a participat la omor, a fost cercetată pentru violare de domiciliu şi nedenunţarea unei infracţiuni, dar având în vedere vârsta, nu a fost inculpată.

Mai multe pentru tine:
Cancerele care pot fi depistate prin două analize simple de sânge. „Omul sănătos trebuie să se lase înțepat”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ipotezele șocante privind craniile bizare de la capătul lumii. Un expert crede că este vorba despre altă specie
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!