Video Primul copil din România care a vorbit la o întrunire ONU este o adolescentă din Oradea

0
Publicat:

O adolescentă în vârstă de 17 ani din Oradea a reprezentat România în cadrul evenimentului dedicat Zilei anuale a Drepturilor Copilului, organizat de Consiliul Drepturilor Omului al Organizației Națiunilor Unite (ONU).

Amelia Chiană este în Boardul copiilor al UNICEF. foto: Facebook Unicef Romania

Anunţul a fost făcut public vinerea trecută pe pagina de Facebook a UNICEF România, precizându-se că evenimentul a fost organizat la 10 martie 2023, în contextul sesiunii 52 a Consiliului Drepturilor Omului.

Implicată şi curajoasă

Tânăra se numeşte Amelia Chiană, este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu din Oradea, face planorism, în cadrul cursurilor organizate de Aeroclubul României, și își dorește să urmeze o carieră în Drept.

Ea face parte şi din Centrul Filia, o organizaţie care luptă pentru egalitatea de şanse şi respectarea femeilor în societate iar din februarie 2022 este în Boardul Copiilor al UNICEF, cu rolul de a ajuta copiii în luarea deciziilor importante din viața și comunitatea lor.

Concurs de discursuri

Şedinţa Consiliul Drepturilor Omului al ONU, la care a participat adolescenta s-a desfăşurat online, pe Zoom, reunind zeci de participanți din mai multe țări ale lumii. Amelia este primul copil din România care a participat la o asemenea întâlnire şi a vorbit despre importanţa respectării minorilor în spaţiul online.

Adolescenta din Oradea a avut un discurs de 2 minute. Foto: arhiva personală Amelia Chiană

Discursul ei a fost selectat de UNICEF şi de Ministerul Afacerilor Externe, în urma unui concurs la care au participat mai mulţi copii din ţară. „Ni s-a spus să pregătim discursuri de două minute, în care să scriem ce am vrea noi să le transmitem reprezentanților statelor membre ale ONU. Eu eram interesată de acest subiect, aşa că am lucrat cu pasiune. Săptămâna trecută am aflat că lucrarea mea a fost selectată”, a povestit tânăra.

„Vă rugăm să ne ascultaţi”

Discursul adolescentei a fost unul apreciat de participanţi.

Copiii sunt ființe umane vulnerabile, iar statul trebuie să aibă grijă pentru ca ei să nu fie vătămați. Trebuie să protejăm mai bine generația viitoare. Astăzi, avem nevoie mai mult ca oricând să protejăm tinerele generaţii. Nu vorbesc doar din perspectiva unui simplu invitat, ci din perspectiva unui copil care creşte într-o eră digitală. Vă rugăm să ne ascultaţi! Statele ar trebui să se asigure că atât copiii cât şi părinţii deţin competenţe media. Este dreptul copiilor de a fi respectaţi pe toate platformele digitale la care aceştia au acces. Şi este nevoie să colaborăm cu toţii în privinţa acestui aspect şi să ne asigurăm că recomandările Consiliului sunt implementate de către toate statele, începând de astăzi”, a spus orădeanca în discursul ei.

Discursul Ameliei: 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat