Video Cum fac economie la curent slujbaşii statului: rețeaua ilegală din curtea unui şef de la Ocolul Silvic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Bihor au descins, sâmbătă, pentru percheziţii, la vila unui fost şef al ITRSV Bihor (acum Garda Forestieră), prins că îşi ilumina curtea furând energie electrică de la un stâlp public.

Percheziţiile s-au desfăşurat, sâmbătă, la vila din satul Stânceşti, comuna Bunteşti, a fostului şef ITRSV Bihor, Daniel Coraş, acum şeful Ocolului silvic Codrii Beiuşului, care administrează pădurile comunale din zonă.

Împreună cu reprezentanţii Electrica, poliţiştii au căutat toţi consumatorii de energie electrică din reţeaua clandestină racordată ilegal la un stâlp de iluminat public din comună. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, acţiunea s-a derulat în cadrul dosarului penal deschis pentru furt de energie electrică. "Activităţile sunt coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş", a spus Fărcuţa.

"Cât se poate de nepublice"

Rugată să ofere detalii despre acţiune, purtătoarea de cuvânt al Parchetului Beiuş, procuroarea Adriana Ardelean, a solicitat să-i fie transmisă "o cerere scrisă". "La acest moment, eu nu pot nici să confirm, nici să infirm această informaţie, pe care văd că dumneavoastră o cunoaşteţi. E o percheziţie în cursul urmăririi penale, pe care colegii mei, dacă au dispus-o cumva, au ţinut informaţiile respective cât se poate de nepublice. Deci nu vă pot spune nimic despre acest lucru. Faceţi-ne o solicitare scrisă şi vă vom răspunde", a declarat procuroarea.

Poliţişti şi reprezentanţii Electrica au căutat după reţeaua clandestină de curent Foto: surse

Asta în condiţiile în care acţiunea vizează o persoană care şi în trecut, ca şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Cinegetic, şi în prezent, ca şef al Ocolului Silvic Codrii Beiuşului, unitate deţinută de UAT-urile din zonă, se află într-o funcţie publică. 

Iar fapta pentru care este cercetat, de furt de energie electrică, a provocat un prejudiciu bugetului local al comunei Bunteşti, ca atare, interesul publicului pentru acest caz este pe deplin justificat.

Acţiunea poliţiştilor a fost surprinsă de consilierul municipal independent din Beiuş, Alexandru Degău, care a transmis live, pe Facebook, pentru câteva minute, de la faţa locului.

Lumină pentru şefu'

Şeful Ocolului Silvic Codrii Beiuşului, Daniel Coraş, a intrat în atenţia Poliţiei Bihor după ce poliţiştii au descoperit, pe 6 decembrie 2022, că vila sa din Stânceşti are o instalaţie electrică clandestină.

Însoţiţi, şi atunci, de echipaje ale Electrica, poliţiştii  au descoperit că o parte a imobilului deţinut de Coraş, o vilă uriaşă cu piscină şi curte de peste 4.000 metri pătraţi, era racordat nu la reţeaua de energie electrică, ci la iluminatul public al comunei Bunteşti, de care aparţine şi satul Stânceşti.

În caz s-a deschis un dosar penal care se află în ancheta Secţiei 10 de Poliţie Rurală Ştei. 

"În urma verificărilor efectuate la faţa locului în data de 6 decembrie de un echipaj al Secţiei 10 de Poliţie Rurală Ştei, alături de specialişti de la Electrica, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt de energie electrică. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş", spune Fărcuţa.

Într-o înregistrare transmisă şi corespondentului Adevărul, se vede cum seara şi dimineaţa, becurile din curtea imensă se aprind şi se sting exact în același moment cu becurile de pe stâlpul de iluminat public. Deşi furtul de curent a fost confirmat de specialiştii Electrica, şeful Ocolului Silvic Codrii Beiuşului a negat acuzaţiile. "Eu am contract cu Electrica, plătesc facturi, şi acum mi-a venit peste 12.000 lei", a declarat Daniel Coraş, susţinând că nu are cunoştinţă despre reţeaua ilegală de curent din curtea sa. "Să-şi facă treaba, să cerceteze", a mai spus el.

Mai multe pentru tine:
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Cum au devenit șpaga și turnătoria un mod de viață la români. Vremurile în care au prins rădăcini „școala vieții” și „băieții deștepți”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
UE vrea să oprească spionii ruși la graniță. Eficiența, pusă sub semnul întrebării: „Dronele și războiului hibrid nu au nevoie de vize”
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!