Momente emoţionante la tribunal: un bărbat înjunghiat de fiica vitregă a cerut clemenţă pentru ea. Ce au decis judecătorii

0
Publicat:

Un bărbat înjunghiat de fiica vitregă a cerut clemenţă pentru tânăra de 16 ani în instanţă, susţinând că e la fel vinovat pentru incident. Băut fiind, s-a certat cu soţia sa, adolescenta a intervenit, iar el a lovit-o, a spus bărbatul, adăugând că a iertat-o şi că nu vrea să o vadă în închisoare.

Adela avea 16 ani când s-a produs incidentul, pe 26 iunie 2022.  Locuia împreună cu tatăl vitreg, cu mama şi cu surorile sale în comuna bihoreană Husasău de Tinca, iar în acea zi au plecat împreună cu mama și cu surorile la scăldat, în timp ce tatăl său vitreg a rămas acasă, motivând că este obosit.

Când s-au întors, între cei doi soți a izbucnit o ceartă care a degenerat. Speriată, adolescenta a intervenit, cerându-i bărbatului să înceteze, dar acesta, beat fiind, s-a înfuriat şi mai mult şi a lovit-o peste faţă. Supărată, copila a intrat în casă, a luat un cuţit aflat la vedere, s-a dus direct înspre tatăl său vitreg şi l-a înjunghiat în zona toracelui, o singură dată. 

Dusă la spital, victima a fost operată de urgență, iar medicii au constatat că rana i-a pus viața în pericol și a avut nevoie de 50-55 de zile de îngrijiri medicale.

I-a cerut iertare

În urma anchetei, adolescenta a fost trimisă în judecată pentru tentativă la omor, însă procesul care a urmat la Tribunalul Bihor a luat o întorsătură neaşteptată. Căci în loc să ceară pedepsirea atacatoarei, victima le-a cerut clemenţă judecătorilor pentru ea.

Bărbatul a explicat că fata a reacţionat atât de vehement pentru că era speriată. El a băut şi nu era prima oară, cum nu a fost prima dată nici că a pălmuit-o. „Eu sunt de vină", a spus bărbatul. 

După despărţirea de mama Adelei, fata a plecat cu aceasta în Scoţia, dar a rămas doar câteva luni. A rămas însărcinată, iubitul a părăsit-o, iar mama sa a refuzat s-o ajute. Rămasă fără sprijin, s-a întors în Husasău de Tinca și s-a stabilit într-o casă aflată în vecinătatea celei în care locuia el. I-a cerut iertare, iar în prezent bărbatul este singurul ei sprijin.

„Nu vreau să ajungă la închisoare", i-a spus bărbatul judecătorului. 

Un  copil speriat

Judecătorul de la Tribunalul Bihor a avut în vedere lipsa experienței de viață a tinerei, dificultățile acesteia în gestionarea furiei și a ținut cont de evaluarea consilierilor de probațiune, care au arătat că fata este „activă în gospodărie, apreciată de persoanele din comunitate și nu este cunoscută ca având un comportament necorespunzător”.

„Relevant de reținut că imediat după ce a realizat că l-a împuns cu cuțitul pe tatăl său vitreg, inculpata și-a anunțat mama și a solicitat prezența echipajului medical. Inculpata nu este o persoană care să aibă profilul unui infractor, ci mai degrabă ne aflăm în situația în care un copil în vârstă de 16 ani reacţionează greşit atunci când este implicat, fără voia sa, într-un scandal provocat de o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice", a stabilit judecătorul, care a decis să îi aplice doar o măsură educativă, cea a supravegherii pe o perioadă de șase luni, timp în care ea este obligată să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de formare profesională și să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta.

Chiar dacă tatăl nu i-a cerut daune fiicei sale vitrege, Tribunalul Bihor a obligat-o pe aceasta să achite Spitalului Județean din Oradea peste 10.000 de lei, valoarea îngrijirilor medicale acordate acestuia.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice