FOTO Furtună violentă în judeţul Bihor. 150 de turişti sunt blocaţi, în timp ce zeci de localităţi au fost afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de localităţi din sud-estul Bihorului au fost afectate de furtuna care a lovit, duminică după amiază, judeţul. Casele au rămas fără ţiglă pe acoperiş, copacii au fost smulşi din rădăcini, mai multe gospodării au fost inundate, în timp  ce pe mai multe drumuri circulaţia a fost blocată.

Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana, căpitan Camelia Roşca, în urma precipitaţiilor abundente, a vântului puternic, cu aspect de vijelie, şi a descărcărilor electrice ce au avut loc în intervalul orar 16,00-18,00, în zona de sud-est a judeţului au fost afectate 37 de localităţi, cu copaci căzuţi şi acoperişuri avariate.
Nouă drumuri au fost blocate parţial sau total de copaci căzuţi, dintre care două naţionale, cinci judeţe şi două comunale.
Trei imobile au fost inundate. În cinci localităţi s-au produs avarii la imobile, fiind afectate majoritatea gospodăriilor, în Rieni, Petrileni, Drăgăneşti, Păntăşeşti, Curăţele.
De asemenea, s-au înregistrat opt avarii la reţele electrice, precum şi la o linie de cale ferată, un copac căzut pe calea ferată la Vadu Crişului fiind degajat de echipajele de pompieri militari.
Din cauza copacilor căzuţi pe carosabil, circa 150 de turişti au rămas blocaţi în zona Barajul Leşu.
Oraşul Beiuş a fost şi el lovit de furtuna puternică. O parte din acoperişul bisericii ortodoxe a fost distrus, mai multe clădiri au acoperişul avariat, în timp ce mai mulţi copaci au fost doborâţi.
La ISU Crişana, până la ora 19,00 au fost înregistrate 104 apeluri de urgenţă pe numărul 112, fiind mobilizate forţe şi mijloace de la nivelul subunităţilor ISU, din Oradea, Beiuş, Aleşd şi Ştei pentru remedierea situaţiilor.
9 drumuri au fost blocate parţial sau total de copaci căzuţi, dintre care 2 naţionale, 5 judeţene şi 2 comunale, iar 3 imobile au fost inundate. Duminică seara, după ora 21.30, echipajele de intervenţie lucrau încă la degajarea copacilor de pe drumuri.
Acţiunile sunt coordonate de către inspectorul şef al ISU Bihor, colonelul Sorin Caba, care s-a şi deplasat în zona de sud est a judeţului.

Până în acest moment nu s-au înregistrat victime.
La ora 20,00, la sediul Prefecturii Bihor a fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), în şedinţă extraordinară. În cadrul acesteia, şeful ISU a prezentat situaţia din judeţ şi măsurile care s-au luat şi care mai sunt în derulare.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete