Doi tineri maghiari, bătuți de polițiști, după ce au râs fiindcă aceștia nu știau să le scrie numele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiindcă au glumit pe seama organelor de ordine care nu au știut să le scrie numele, cuplul orădean a ajuns la spital. Bărbatul (28 ani) și femeia (27 ani) au contactat un avocat pentru a-i da în judecată pe polițiștii și jandarmii care i-au agresat, spun ei, fără motiv.

Orice distracție în oraș se poate încheia cu o bătaie cruntă, dacă ai un nume mai greu de scris, pentru polițiștii care vor să te legitimeze. Asta e concluzia la care au ajuns doi tineri maghiari, loviți în zorii zilei de duminică, în timp ce se întorceau dintr-un club, pe strada Republicii din Oradea.
Cum nu avea buletinul la el, N.M (28 ani) spune că i-a dictat polițistului literă cu literă numele, acesta nereușind, nici a treia oară, să-l scrie corect. Prin urmare băiatul a zis că merge acasă după buletin. De aici până la a fi așteptați de o patrulă suplimentară de polițiști a fost doar un pas. Băiatul a necesitat cinci zile de îngrijire medicală, iar fata numai trei zile, poate și fiindcă s-a apărat, mușcându-l de mâna pe jandarmul care a lovit-o încercând să o imobilizeze.

Le-au luat telefoanele mobile

Cei doi vor depune o plângere împotriva polițiștilor și jandarmului. „Nu s-au legitimat și ne-au lovit fără ca noi să fi ridicat o dată mâna", a spus N.M. Acesta a povestit că oamenii legii i-au luat și două telefoane mobile, din mână și din buzunar, pe care nu le-a mai văzut de atunci.

Erau sub influența alcoolului

Reclamantul admite că a fost beat și că a glumit, în limba maghiară, pe seama faptului că polițiștii nu știu să-i scrie numele, dar nu consideră că aceste motive justifică violența organelor de ordine. „Prietena mea e în stare de șoc. Nu îi vine să creadă că a fost lovită de cei care ar trebui s-o protejeze", a mai spus N.M.  Coincidență sau nu, NM este fiul patronului unei cunoscute firme de sisteme de alarmă și intervenție rapidă.

Jandarmul a avut nevoie de îngrijire medicală

Căpitanul Ioan Bogdan, de la Jandarmeria Bihor, a spus că jandarmul reclamat a fost tratat în ambulatoriu, din cauza mușcăturii, fiind încă sub supraveghere medicală. „Tinerii au fost sancționați, cu o amendă de 200 de lei și un avertisment", a spus Ioan Bogdan. „Vom sesiza parchetul pentru ultrajul săvârșit de fata care l-a mușcat pe jandarm, iar polițiștii implicați în scandal vor fi verificați, prin control intern", a spus Ioana Indrieș, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție al Județului  Bihor. Vasile Popa, prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, a spus că în ultimii doi ani au existat circa 15 dosare în care polițiștii sunt acuzați de abuz.

Precedent

Anul trecut, tânărul Ciprian Chebeleu (foto) a fost și el bătut de mascați, în timp ce se afla în oraș cu prietenii. Abia peste două săptămâni va avea prima înfățisare în procesul urmat după ce a acuzat polițiștii de agresiune.

Citește aici ce s-a întâmplat cu el în noiembrie 2009.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco