Val de gripă în rândul copiilor. Cel mai mic pacient este din județul Iași și are doar 20 de zile

0
Publicat:

Un val puternic de gripă a apărut în rândul copiilor. Medicii ieşeni constată o creştere semnificativă a numărului de cazuri şi trag un important semnal de alarmă. Totodată, aceştia sunt nevoiţi să ia măsuri suplimentare pentru a opri acest trend ascendent.

Cazurile de gripă se înmulțesc la copii SURSĂ Arhiva Adevărul

Conform cadrelor medicale, ultimele săptămâni au fost foarte dificile, întrucât foarte mulţi minori au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe

„În ultimele trei săptămâni, numărul cazurilor de copii cu simptomatologie respiratorie în context febril, care s-au adresat medicilor Spitalului de Urgenţă pentru Copii a crescut îngrijorător. În luna ianuarie, un număr foarte mare de copii cu simptome specifice de infecţie acută de tract respirator au avut nevoie de consult pediatric în Unitatea de Primire Urgenţe. Dintre aceştia, 156 pacienţi au fost depistaţi cu gripă prin test rapid antigenic. În tot acest timp, compartimentul de Boli Infecţioase al spitalului a fost supraaglomerat, zilnic fiind spitalizaţi între 12 şi 19 copii cu gripă, de la nou-născuţi până la adolescenţi. Cel mai micuţ pacient are 20 de zile", precizează medicii Spitalului pentru Copii din Iaşi.

Aproape o sută de copii au fost spitalizaţi în ianuarie

Medicii ieşeni privesc situaţia cu îngrijorare, întrucât numărul copiilor care au avut nevoie de spitalizare este unul ridicat. 

„În total, în luna ianuarie au fost spitalizaţi 86 de copii cu gripă, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre gripă de tip A confirmată prin secvenţiere PCR. Au fost tratate şi câteva cazuri de coinfecţie al virusului gripal cu virusul respirator sinciţial, cazuri la sugari cu vârste cuprinse între două şi şase luni, care au necesitat mai multe zile de spitalizare, tratament agresiv şi oxigenoterapie", adaugă medicii ieşeni. 

Confor cadrelor medicale, cele mai frecvente simptome ale copiilor care au necesitat spitalizare au fost febra crescută şi persistentă, inapetenţa şi alterarea stării generale prin dureri şi slăbiciuni musculare, fenomene de insuficienţă respiratorie, convulsii febrile, vărsături sau diverse forme de erupţii cutanate.

Totodată, la o treime dintre pacienţii internaţi, medicii infecţionişti au constatat şi suprainfecţii bacteriene. Cu toate acestea, până în momentul de faţă, toţi copiii care au avut gripă şi au fost externaţi au fost declaraţi vindecaţi.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate