Unde şi-a ascuns un cetăţean moldovean bulentinul fals pe care l-a cumpărat cu 100 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO I.T.P.F. Iaşi

Bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte. Intenţia bărbatului era de a-şi găsi un loc de muncă în U.E.

Poliţiştii de frontieră ieşeni, din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, efectuează cercetări în privinţa unui bărbat asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă.  

Luni, 9 noiembrie, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat un cetăţean moldovean, în vârstă de 30 de ani. 

Poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit, ocazie cu care a fost descoperită în bagajele personale, într-un recipient pentru mâncare, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române. În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul este fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate în timp ce se afla la muncă în R. Moldova, plătind suma de 100 de euro unei persoane ale cărei date de identitate nu le cunoaşte. 

Acesta a mai spus faptul că urma să o folosească pe teritoriul statelor membre U.E. în vederea găsirii unui loc de muncă mai bine plătit. 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Acord ruso-turc pentru a încheia războiul în Nagorno-Karabakh după căderea cetăţii Shusha

Procurorul general al SUA autorizează deschiderea de anchete privind fraudele la alegeri. Prima demisie

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut