Un bebeluş din Vaslui, a cărui mamă este minoră, a fost internat de urgenţă cu dublă fractură craniană. Medic: „Este foarte grav”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bebeluş din judeţul Vaslui a fost transferat într-un spital din Iaşi cu capul crăpat. Micuţul este internat în stare deosebit de gravă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Un bebeluş de câteva săptămâni din judeţul Vaslui este internat în stare deosebit de gravă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Copilul a fost transferat în această dimineaţă de la Vaslui cu o dublă fractură craniană.

Bebeluşul a fost investigat în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi şi transferat imediat la Spitalul de Neurochirurgie.

Pediatrii au anunţat, de asemenea, autorităţile statului, poliţia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui.

Potrivit unor informaţii, suspiciunile specialiştilor ar fi că micuţul ar fi fost bătut de mai multe ori. Cu toate acestea, mama micuţului, o adolescentă din oraşul vasluian Murgeni, ar fi negat şi ar fi subliniat că bebeluşul ar fi căzut din pat în urmă cu 24 de ore.
 

„Pacientul a ajuns la noi din Vaslui şi apoi a fost trimis la Spitalul de Neurochirurgie. Este un caz foarte grav, am făcut şi documentaţie pentru o anchetă socială. Copilul are 14 săptămâni, mama este minoră. Momentan nu se ştiu circumstanţele în care bebeluşul a ajuns în această stare şi de aceea este mai bine să se facă anchetă”, a arătat dr. Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.


Vom reveni cu informaţii.
 

Citeşte şi:

O fetiţă de un an a ajuns la spital în comă alcoolică, după ce a fost hrănită cu pufuleţi înmuiaţi în alcool

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort