Topul celor mai bune licee din judeţul Iaşi. Naţional, "Negruzzi" şi "Racoviţă" rămân în continuare pe podium

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liceele şi colegiile din judeţul Iaşi oferă 181 specializări pentru elevii care au trecut cu brio peste Evaluarea Naţională 2013.

Aproape 7.000 de elevi din judeţul Iaşi au participat în acest an la Evaluarea Naţională. Cei care doresc să continue studiile au la dispoziţie o ofertă complexă pusă la dispoziţie de liceele şi colegiile de pe raza judeţului. Bătaia cea mai mare va fi pe colegiile de tradiţie din municipiul Iaşi. Conform datelor statistice, cele mai bune şcoli cu clasele IX-XII din Iaşi rămân în continuare, în această ordine, Colegiul Naţional, Colegiul "Costache Negruzzi" şi Colegiul "Emil Racoviţă". 

Topul complet al liceelor din Iaşi, în funcţie de ultima medie la admitere în 2012, îl puteţi consulta aici!

Judeţul Iaşi – top 3 licee

1.Colegiul „Naţional“ Iaşi.
Este, de departe, cel mai prestigios liceu din Iaşi. Înfiinţat în 1828 de către cărturarul Gheorghe Asachi, sub numele de „Gimnaziul Vasilian“, este una dintre primele şcoli pe de teritoriul ţării având ca limbă de predare româna. În 1834 se transformă în „Academia Mihăileană“, prima instituţie de învăţământ superior din principatele române la acea vreme, cu facultăţi de Filosofie, Drept şi Teologie.

În 1864, Alexandru Ioan Cuza decide să transforme academia în Colegiul „Naţional“, denumirea actuală, după terminarea universităţii din Copou. De-a lungul vremii, la colegiu au învăţat personalităţi precum Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Nicolae Labiş, Grigore T. Popa, Alexandru Philippide sau Petru Poni. În ultimii ani, colegiul a fost nominalizat frecvent printre cele mai valoroase instituţii de învăţământ din România şi premiat de către Ministerul Educaţiei cu diplome de excelenţă pentru rezultatele deosebite ale elevilor la concursurile internaţionale.

Criterii de performanţă:
- media de intrare la liceu, la admiterea computerizata pentru anul 2012/2013 – nota 9.51;
- rata de promovare la examenul de Bacalaureat, în 2012 – 100%;
- procentul absolvenţilor admişi la facultate, în 2012 – 100%;
- număr de elevi repetenţi/an - în 2012 – 0 (zero);
- număr de elevi olimpici - ultimii 5 ani (2008 - 2012): 2008 – 53, 2009 – 52, 2010 – 275, 2011 – 94, 2012 – 117. Total 591;
- cazuri de violenta inregistrate în 2012 – 0 (zero);
- rezultatele la concursurile scolare (olimpiade, competii nationale si internationale), pentru anul 2012. Elevii Colegiului „Naţional“ Iaşi au obţinut 6 premii internaţionale în 2012, un premiu întâi şi două medalii de aur, un premiu doi şi două medalii de bronz, la Olimpiada Internaţională de Limbă, Comunicare şi Literatura Română, Olimpiada Balcanică de Matematică, Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada (Matematică), Olimpiada Internaţională de Fizică, Olimpiada Internatională Ştiinţele Pământului.

Au mai obţinut 117 premii în 2012 la fazele judeţene sau naţionale ale olimpiadelor.

2. Colegiul „Costache Negruzzi“ Iaşi.
Înfiinţat în 1895 la iniţiativa marelui om de cultură Spiru Haret, a purtat iniţial denumirea Liceul Internat sau Liceul „Costache Negruzzi“. Clădirea a fost plasată „în coasta“ Universităţii „Al. I. Cuza“, în Dealul Copoului, locaţie în care funcţionează şi astăzi. În primii ani, liceul a avut trei secţii: clasică, modernă şi reală. Prima promoţie care a terminat opt clase a absolvit în 1904. În perioada comunistă, denumirea liceului a fost schimbată pe rând în „Liceul de băieţi nr. 2“, „Şcoala de 10 ani nr. 2 de băieţi Iaşi“ şi „Şcoala medie nr. 2 de băieţi“. A revenit la numele iniţial în 1956. Liceul se mândreşte atât cu directori, cât şi cu absolvenţi de valoare, precum Spiru Haret, Nicolae Gane, Eugen Lovinescu, Ion Ralet sau Haralamb Vasiliu. În prezent, colegiul are catedre de biologie, chimie, educaţie fizică şi sport, educaţie plastică, fizică, geografie, informatică, istorie, limbă engleză, limbă franceză, limbă germană, limbă şi literatură română, matematică şi ştiinţe socio-umane.

Criterii de performanţă:
- media de intrare la liceu, la admiterea computerizata pentru anul 2012/2013 – nota 9.46;
- rata de promovare la examenul de Bacalaureat, în 2012 – 100%, 147 de elevi;
- procentul absolventilor admisi la facultate, in 2012 – 100%;
- numar de elevi repetenti/an - in 2012 – 0 (zero);
- numar de elevi olimpici - ultimii 5 ani (2008 - 2012) – 2008 – 56, 2009 – 32, 2010 – 198, 2011 – 67, 2012 – 53. Total – 406;
- cazuri de violenţă înregistrate în 2012 – 0 (zero);
- rezultatele la concursurile şcolare (olimpiade, competii nationale si internationale), pentru anul 2012. Elevii de la „Negruzzi“ au obţinut în 2012 trei premii la competiţii internaţionale, la Olimpiada Internaţională de Limbă, Comunicare şi Literatură Română - premiul întâi, la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada - medalia de argint, iar la Olimpiada Internaţională de Matematică pentru Eleve - medalia de argint.

La Olimpiadele judeţene sau naţionale, elevii din cele 12 clase de la Negruzzi au obţinut 53 de premii în 2012.

3. Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ Iaşi.
Instituţia de învăţământ a fost fondată în 1964, dub denumirea de „Şcoala medie nr. 9“, ca urmare a unei directive din perioada respectivă care a vizat generalizarea învăţământului de opt ani. În 1970 a primit numele marelui biolog Emil Racoviţă. În 1975 a devinit şcoală experimentală pe lângă Institutul de Ştiinţe Pedagogice, filiala Iaşi. După Revoluţie, ca urmare a generalizării învăţământului de 10 ani şcoala devine Liceul de Ştiinţe ale Naturii „Emil Racoviţă“. Plasat în zona Podu Roş, liceul a crescut încă înainte de ’89 în lupta pentru prestigiu cu liceele istorice din Iaşi şi s-a impus în top 3 datorită corpului profesoral de excepţie şi al numărului ridicat de olimpici „produşi“ an de an. În 2001, datorită performanţelor de excepţie obţinute de-a lungul anilor, liceul a primit titlul onorific de Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“.

Criterii de performanţă:
- media de intrare la liceu, la admiterea computerizata pentru anul 2012/2013. Matematică-Informatică – 9,59, Ştiinţe ale naturii – 9,59, Filologie – 9,40. Media – 9.52;
- rata de promovare la examenul de Bacalaureat, in 2012 – 100%, 118 elevi;
- procentul absolventilor admisi la facultate, in 2012 – 100%;
- numar de elevi repetenti/an - in 2012 – 0 (zero);
- numar de elevi olimpici - ultimii 5 ani (2008 - 2012): judeţene – 1.630, naţionale – 175, internaţionale - 15;
- cazuri de violenta inregistrate în 2012: 0 (zero);
- rezultatele la concursurile scolare (olimpiade, competii nationale si internationale), pentru anul 2012. Elevii de la „Racoviţă“ au obţinut cinci medalii de argint şi o menţiune în 2012 la concursuri internaţionale: Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene (EUSO, Olimpiada Internaţională de Matematică, Olimpiada Internaţională de Filosofie şi Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori.

De asemenea, au obţinut 33 de premii în 2013 la olimpiadele naţionale şi alte 20 la fazele judeţene.

Mai puteţi citi:

Rezultate finale Evaluare Naţională 2013 Iaşi

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG