Studiu la „Socola” Iaşi: creştere alarmantă a afecţiunilor psihice din cauza pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Pandemia de coronavirus ne pune în faţa unei test psihologic dur. Izolarea, lipsa interacţiunii cu ceilalţi pot produce probleme serioase. Medicii specialişti din Iaşi au ajuns, în urma unui studiu, la concluzia că există o creştere foarte mare de pacienţi diagnosticaţi cu tulburări psihice.

În contextul extinderii coronavirusului, apar pierderi, constrângeri, distanţe tot mai mari între noi, frontiere închise şi zone roşii. Acestea pot fi câteva dintre motivele apariţiei anxietăţii. Pe acest fond, medicii de la Institutul de Psihiatrie „Socola" din Iaşi au analizat cazurile primite la unitatea medicală în ultimele 19 luni, în timpul pandemiei, şi au ajuns la concluzia că există o creştere foarte mare de pacienţi diagnosticaţi cu tulburări psihice. 

Rezultatele studiului arată că, faţă de perioada dinainte de martie 2020, mult mai mulţi ieşeni au avut nevoie de ajutor din partea medicilor pentru probleme de sănătate mintală. 

Este vorba de creşteri semnificative ale problemelor precum anxietate, depresie, psihoză, tulburări de somn şi de alimentaţie, dar şi tulburări neurocognitive. 

„Dintre acestea, 50% au urmat un tratament medicamentos, 20% tratament psihoterapic şi 30% tratament combinat – medicamentos şi psihoterapic. Cazurile de depresie au înregistrat, la rândul lor, o creştere faţă de perioada anterioară pandemiei cu aproximativ 38%, aproximativ 60% dintre ele necesitând spitalizare în Institut pentru conduită terapeutică specifică", au precizat reprezentanţii spitalului din Iaşi.

Astfel, reacţia acută la stresul generat de riscul infecţiei cu SARS-CoV-2 a determinat o creştere cu 58% a cazurilor de pacienţi care au venit în ambulatoriu cu anxietate.

„Aceste simptome asociate cu izolarea impusă de restricţii – socializare cu membrii familiei sau prieteni doar online, program de lucru modificat în domeniul profesional, restricţii cu privire la timpul liber – au declanşat decompensări la pacienţii anterior diagnosticaţi cu tulburări psihice, precum şi noi cazuri de anxietate şi depresie care au necesitat evaluarea terapeutică prin spitalizare", a declarat dr. Raluca Prepeliţă, medic primar psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola" Iaşi.

Tulburare psihică din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2 

De exemplu, un bărbat din Iaşi, de 32 de ani, a fost internat cu o pneumonie severă în urma infectării la Spitalul de Boli Infecţioase. Trimis cu tratament la domiciliu după 14 zile de internare, acesta a fost adus de familie la Socola după şase zile de la externare. 

Suferea de agitaţie psihomotorie, avea un limbaj trivial, era agresiv fizic brusc, era delirant, suspicios şi suferea de o dezorientare spaţio-temporală. 

„Starea generală a pacientului la internare era alterată, era conştient, dar greu cooperant şi comunicativ. Timp de 21 de zile pacientul a primit tratament de recuperare post-Covid şi doze mici de tratament psihiatric, deoarece statusul fizic nu permitea doze adecvate de tratament pentru afecţiunea psihiatrică", au precizat reprezentanţii spitalului. 

După 14 zile pacientul a început să fie mai bine, a fost ţinut în continuare sub observaţie, iar la evaluările de la 2 săptămâni după externare, în urma respectării unui tratament medicamentos, acesta a început să îşi revină la normal. 

„Problemele psihice au ca factor comun alterarea calităţii vieţii, adică atunci când nu îţi mai poţi desfăşura activităţile într-un mod obişnuit pentru că a intervenit o schimbare. Această schimbare trebuie analizată, iar dacă nu ştii exact ce se întâmplă, apelează la un specialist pentru a găsi împreună răspunsul. În perioada aceasta multe persoane simt că înnebunesc şi e de aşteptat pentru că apare incertitudinea de care vorbeam mai devreme”, spune psihologul Bianca Adăscăliţei

Potrivit acesteia, dacă nu avem posibilitatea să vorbim cu un specialist în perioada aceasta, scrisul este o metodă la îndemână pentru a mai elibera din presiunea gândurilor.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Orban, atacuri în rafală la adresa lui Cîţu: Nu-şi dă demisia înainte de moţiune. Ţine foarte mult la funcţie

Loteria de vaccinare are duminică prima extragere. Ce trebuie să ştii dacă vrei să participi şi ce premii sunt

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă