Șeful Biroului Vamal de Frontieră Iași și doi subalterni, reținuți de DNA. Tiruri taxate cu 300 de dolari

0
Publicat:

Potrivit DNA, aceștia ar fi favorizat, în schimbul obținerii de bani, o serie de societăți comerciale care importă produse textile din Turcia.

Funcționari vamali reținuți de DNA

Dănuț Bolohan, Șeful  Biroului Vamal de Frontieră Iași, Simona Andreica și Cristian Timofte, funcționari vamali la același birou și o persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale, au fost reținuți de DNA, pentru 24 de ore. Ei sunt învinuiți de luare de mită în formă continuată, complicitate la luare de mită și dare de mită.

În cauză a mai fost dispusă  luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile , cu interdicția de a-și exercita funcția pe perioada măsurii, față de Cristinel Leonard Tîrnovanu, funcționar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată.

"În perioada ianuarie 2022 – prezent, funcționari din cadrul Biroului Vamal de Frontieră din municipiul Iași (vamă internă), în schimbul primirii unor sume de bani, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu pentru a favoriza o serie de societăți comerciale care importă produse textile din Turcia.

Prin intermediul acestor societăți comerciale ar fi fost importate articole de vestimentație, îmbrăcăminte și încălțăminte tip sport și parfumuri contrafăcute, bunurile fiind transportate cu autocamioanele înmatriculate pe numele societăților comerciale respective, precum și cu autovehicule tip cap tractor și semiremorcă înmatriculate în Turcia, Polonia sau Slovacia", potrivit DNA.

Procurorii spun că prin modul de acțiune, functionarii vamali ar fi creat condițiile în care administratorii societăților comerciale să eludeze plata taxelor vamale în sensul în care, valorile declarate în vamă să fie mai mici decât cele reale, iar controlul mărfurilor importate să fie formal sau inexistent.

"Ar fi existat situații în care erau prezentate documente comerciale/vamale de import, respectiv facturi externe (invoice - uri), false atât sub aspectul naturii bunurilor importate (pentru a disimula faptul că produsele respective sunt contrafăcute), cât și sub aspectul prețului declarat în vamă (pentru a se diminua valoarea taxelor vamale ce trebuie plătite de către importator). Mărfurile astfel importate ar fi fost valorificate în centre comerciale sau magazine de profil din județele Iași, Suceava, Botoșani, Ilfov, Sibiu, Arad, Ialomița și municipiul București.  “Taxa” ce ar fi fost cerută pentru fiecare autocamion intrat in vamă ar fi fost de aproximativ 300 de USD", mai anunță DNA.

Se estimează un prejudiciu de 58 de milioane de lei la bugetul de stat provenit din neplata corespunzătoare a  taxelor vamale.

"Concret, în contextul menționat mai sus, inculpatul Bolohan Dănuț, în calitatea menționată mai sus, beneficiind și de ajutorul inculpatei Andreica Simona, ar fi pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri, printre care și cel reținut în prezenta cauză, suma totală de 24.500 USD. De asemenea, inculpatul Bolohan Dănuț, în aceeași calitate, ar fi pretins și primit de la doi subalterni, inculpații Timofte Cristian și Tîrnovanu Cristinel-Leonard, foloase patrimoniale constând în sume de bani și alte produse, pentru a fi programați de serviciu în intervalele orare în care în vamă ajungeau mijloacele de transport ce aparțineau societăților comerciale cercetate în prezenta cauză", se mai arată în comunicatul DNA.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane. Învinuiții urmează să fie prezentați joi Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026