Șantajată pentru că face videochat. Ce pedeapsă a primit un tânăr care și-a amenințat iubita cu fotografii compromițătoare

0
0
Publicat:
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un tânăr din Iași a fost condamnat zilele acestea la un an și opt luni de închisoare după ce și-a amenințat fosta iubită că va dezvălui familiei sale faptul că face videochat dacă nu îi dă bani.

FOTO: Shutterstock

Potrivit Ziarul de Iași, tânăra a acceptat inițial să-i trimită bani, de teamă ca familia sa să nu afle cu ce se ocupă.

Elena I. avusese în perioada 2023-2024 o relație cu Mihai Bejan. După ce s-au despărțit, tânăra a început să facă videochat fără ca părinții săi să știe.

Situația a devenit cunoscută fostului iubit după ce a primit fotografii cu ea de la un prieten, iar acesta a început ulterior să o amenințe că va dezvălui familiei activitatea sa, sugerându-i acest lucru prin mai multe mesaje trimise la finalul lunii octombrie și începutul lui noiembrie 2025. Pe 4 noiembrie, i-a mai trimis un mesaj, însoțit de profilul fetei de pe o platformă de videochat:

„Și cum facem ca să nu știu nimic?” Apoi, i-a trimis o captură de ecran cu profilul de Facebook al surorii tinerei, sugerându-i că i-ar putea spune acesteia cu ce se ocupă. Inițial acesta i-a spus că i se stricase mașina și avea nevoie de 3.000 de lei.

Elena I. i-a spus că îi va trimite banii în două-trei zile, dar l-a întrebat dacă vor fi singurii bani solicitați.

În după-amiaza zilei de 6 noiembrie, pretențiile financiare ar fi fost majorate la 4.000 de lei, semn al unei escaladări tipice în cazurile de șantaj digital, scrie Agorapress.

Aceasta a refuzat și a depus pângere împotriva șantajistului. Audiat ca suspect, Bejan a recunoscut fapta, dar nuanțat

Tânărul a susținut inițial că ceruse banii doar ca împrumut și că voia să o determine pe fosta iubită să renunțe la videochat, amenințând că va trimite imaginile doar surorii acesteia. Ulterior, el a recunoscut integral infracțiunea de șantaj, iar mesajele găsite în telefonul său au contrazis varianta unui simplu împrumut, arătând presiuni și amenințări directe la adresa victimei.

Mihai Bejan a fost condamnat de Judecătoria Iași în primă instanță pentru șantaj la un an și opt luni de închisoare cu suspendare, după ce a amenințat-o pe fosta iubită pentru a obține bani.

Judecătorii au ținut cont de vârsta sa, de faptul că este integrat social și au aplicat o pedeapsă minimă. Totodată, i s-a interzis timp de doi ani să se apropie de victimă sau să o contacteze. Sentința nu este definitivă.