Rectorul Universităţii „Petre Andrei“ Iaşi, reţinut pentru 24 de ore. Alţi doi profesori au ajuns în arestul Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rectorul Universităţii "Petre Andrei" Iaşi a fost reţinut de procurorii DNA FOTO Ziarul de Iaşi

Procurorii DNA au descins în după-amiaza zilei de 9 iunie la Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi. După mai multe ore de audieri, rectorul universităţii, alături de alţi doi profesori, au primit mandat de reţinere pentru 24 de ore.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi au efectuat joi, 9 iunie, cinci percheziţii legate de suspiciuni privind săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi fals săvârşite la Facultatea de Drept a Universităţii "Petre Andrei" din Iaşi.

La capătul mai multor ore de audieri, procurorii DNA au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Sorin Bocancea, rectorul "Universităţii Petre Andrei", acuzaţiile care i se aduc fiind favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri oficiale. În plus, a mai fost reţinut şi fratele rectorului, Cristian Bocancea, precum şi Mark Bucuci, ambii foşti sau actuali profesori ai universităţii private.

În cursul zilei de 7 iunie a mai fost reţinut pentru 24 de ore şi prodecanul Facultăţii de Drept de la Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi, Dan-Florin Drugă, acuzat că a luat mită 18.900 de lei de la un student, precum şi un intermediar al şpăgii, pe nume Dan Melinte.

"În perioada decembrie 2015 – 3 iunie 2016, inculpatul Drugă Dan - Florin, în calitate de prodecan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi şi titular de curs la disciplinele Teoria Generală a Dreptului şi Drept Penal, prin intermediul inculpatului Melinte Dan, a pretins de la un student suma de 18.900 lei în vederea înscrierii în anul al 3-lea de studii, la unitatea de învăţământ respectivă. Înscrierea studentului urma să se realizeze în condiţiile în care acesta din urmă nu a susţinut în fapt examenele aferente anilor anteriori de studii, nu s-a prezentat la cursurile obligatorii şi nu a achitat taxele de şcolarizare la termenele prevăzute în Regulamentul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. În acest context, la data de 06 iunie 2016, inculpatul Drugă Dan - Florin a primit cu titlu de mită, de la studentul respectiv, suma de 19.000 lei din care, pentru „ajutorul” acordat, a remis ulterior inculpatului Melinte Dan 3.500 lei. În împrejurarea în care inculpaţii au primit suma de bani de la student, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante", se arată în comunicatul DNA din 7 iunie.

Percheziţiile şi audierile de astăzi, 9 iunie, au fost descrise de procurorii DNA drept o continuare a dosarului, referitor la suspiciuni de fapte de corupţie săvârşite de prodecanul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi au extins cercetările şi cu privire la suspiciuni privind săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi fals", se arată în informarea DNA de joi, 9 iunie.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV